Meacham explica:
“Viziunea standard cu privire la mantuirea prin moartea si invierea lui Isus din Nazaret este sumarizata in evanghelia dupa Ioan, care promite viata vesnica “oricui crede in El”. In mod traditional, cheia consta in recunoastea lui Isus ca Fiu al lui Dumnezeu, care, dupa cum spune vechiul crez “pentru noi si pentru mantuirea noastra s-a coborat din cer… si s-a facut om” In ethosul evanghelic, individul poate fie sa accepte asta si sa mearga in cer sau refuza si merge in iad.”

Bell, scrie Meacham, are o parere contrara aceste viziuni standard a crestinismului. Apoi relateaza ca Rob Bell, sugereaza ca lucrarea rascumparatoare a lui Isus poate fi universala – cu insemnatatea, asa cum o spune subtitlul cartii ” fiecare persoana care a trait vreodata” poate avea un loc in cer, orice s-ar dovedii acesta a fi. O premisa simpla ca aceasta, dar care vine in preajma Pastelui, a facut ca o carte asa de subtirica sa aprinda un nou razboi sfant in cercurile Crestine si chiar mai departe”

Ei bine, ” razboi sfant” este o exagerare iubita a masmediei, dar Bell a aprins in mod evident o controversa aprica in cercurile evanghelice.

Meacham apoi traseaza ceva din reactiile la adresa argumentului lui Bell:

” Cand zvonul despre Dragostea biruie” a ajuns pe interenet, un pastor evanghelic conservative, John Piper, a scris pe Tweet ” Ramas bun Rob Bell”, in mod unilateral incercand sa-l excluda pe Bell din comunitatea evanghelica. R. Albert Mohler Jr., presedintele Seminarului Teologic Baptist din Sud, spune despre cartea lui Bell ca este ” din punct de vedere teologic un dezastru. Oricare dintre noi ar trebui sa fie ingrijorat cand o problema de importanta teologica este abordata intr-un mod atat de subversiv.” In Carolina de Nord, un pastor de tineret a fost concediat dupa ce a sustinut cartea aceasta.

Toate acesta sunt inregistrate pentru publicul larg acum, dar ceea ce face ca analiza lui Meacham sa fie cu adevarat interesanta este ceea ce urmeaza:

Reactia traditionalistilor este de inteles, pentru ca argumentele lui Bell despre cer si iad ridica indoieli despre miezul viziunii asupra lumii evanghlicilor, schimband intelegerea obisnuita despre mantuire intr-o masura asa de mare incat Crestinismul devine mao mult un obicei  etic al mintii decat o credinta bazata pe revelatia divina. ” Atunci cand adopti universalismul si stergi distinctia dintre biserica si lume,” spune Mohler ” atunci nu mai ai nevoie de biserica, nici de Hristos, si nici de cruce. Aceasta este o tragedie a liberalismului principal super tolerant, si este si cea a lui Rob Bell in cartea sa.”

Aceasta poate fi prima data cand o publicatie majora de presa a subliniat problemele teologice substantiale care sunt in joc. Meacham intleege ca propunerea lui Bell se rezuma la ” a schimba intelegerea obisnuita a mantuiri in asa fel incat  crestinismul devine mai mult un obicei etic at mintii dat o credinta bazata pe revelatia divina”

Spre lauda sa, Meacham intelege deasemenea ca argumentele lui Bell se potrivesc foarte comfortabil in contextul liberalismului protestant. ” La inceputul secolului 20, Harry Emerson Fosdick a ajuns sa reprezinta liberalismul tologic, argumentand impotriva adevarului literar al Bibliei si existentei iadului. Venise vremea, argumentau progresevii, ca credinta sa predea si sa renunte la afirmatiile ei supranaturale” explica el.

Rob Bell, sugereaza el ” se simte mult mai acasa cu aceasta traditie liberara expansiva decat cu credinciosii de rit vechi ai  Inherit the Wind.”

Meacham are dreptate cu privire la asta, bineinteles.  Cititorii s-ar putea sa aiba pareri diferite cu privire la analiza lui a altor aspecte ale acestei controverse, si la sfarsit, Jon Meacham pare sa il admire pe Rob Bell, pe care il descrie ca pe o “combinatie ciudata intre Billy Graham si Conan O’Brien”. Dar intelege ca traditia liberala in teologie este locul in care Rob Bell se simte ca acasa acum.

In cele din urma, aceasta este poate portiunea cea mai revelanta a articolului:

“Este crestinismul lui Bell- mai putin intolerant, mai fluid, deschis fata de a pune intrebari despre cele mai vechi afirmatii –
pe culmea unei ridicari implacabile?” De multa vreme m-am intrebat daca vine cumva o schimbare majora in ceea ce inseama sa fii crestin, spune Bell. “Ceva nou pluteste in aer”

Asemenea lui Brian McLaren, care argumenteaza o “forma noua de crestinism” Rob Bell se intreaba acum in mod deschis “daca exista o schimbare majora in ceea ce inseamna sa fii crestin”

“Ceva nou este in aer”, spune el. De fapt, argumentarea universalismul si negarea iadului nu sunt deloc noi. Adevarata intrebare acum este, daca biserica are destula convingere biblica incat sa reziste acestei seductii doctrinale. Altfel, este foarte posibil ca “schimbarea majora ” a lui Bell sa fie forma lucrurilor care vor veni.

In Septembrie 2008, un cuplu de homosexuali au cerut o camela cu pat dublu si au fost refuzati de catre familia Bulls. Cuplul a actionat in judecata, iar saptamana asta un judecator a hotarat ca familia Bulls este vinovata de discriminare sunt legea egalitatii din 2007. Veea ce face ca acest caz sa fie in mod deosebit de tulburator este natura deciziei judecatorului.

Judecatorul Andrew Rutherford a decis ca familia Bulls trebuie sa sacrifice convingerile lor crestine daca intentioneaza sa aiba o pensiune. Doamna Bulls s-a adresat curtii ” Noi acceptam ca Biblia este cuvantul viu si sfant a lui Dumnezeu si ne straduim sa il urmam pe cat ne sta in putinta.”

In cazul acesta specific, asta a insemnat ca familia Bulls sa restrictioneze cazarea in camerele cu pat dublu doar cuplurilor casatorite. Ei au aplicat aceasta politica indiferent de orientarea sexuala- lucru recunoscut si de judecator. Totusi, judecatorul Rutherford a afirmat: ” Este inevitabil ca astfel de legii sa se intersecteze si sa taie profund in crezurile indivizilor din sectioune ale societarii, pentru ca ele reflecta atitudinile si moralitatea prelevanta in momentul legiferariil lor.” Afirmand schimbarea subita a moralitatii publicului cu privire la homosexualitate, judecatorul a comentat : “Aceste legii au fost date pentru datorita schimbarilor in atitudinile sociale. Standardele si principiile care ne guveneaza comportamentul care au fost acceptate fara indoiala intr-o generatie, pot sa nu mai fie acceptate de urmatoarea.” Mai mult ” Este un exemplu foarte clar despre cum atitudinile sociale s=au schimbat de-a lungul anilor, pentru ca nu cu mult in urma aceste crezuri ale acuzatilor, ar fi fost acceptate ca fiind normale de majoritatea societatii.

Acum lucrurile sunt pe dos” Judecatorul, care este el insusi un membru de influenta in biserica Anglicana, a acceptat ca pozitia familiei Bulls cu privire la casatorie este “una de crezuri perfect ortodoxe si crestine in ce priveste sfintenia casatoriei si pacatosenia homosexualismului”. Far, acele crezuri trebuie sa cedeze in fata noilor mandate culturale ale non-discriminarii. Acesta este logica legala care a manat renuntarea ONG’urilor americane si britanice la munca din sectorul asistentei maternale si adoptiei. Acum, probabil ca familia Bulls vor inchide pensiunea lor sau vor iesii din afacere prin alte mijloace. The Telegraph (Londra) avertiza: “Dreptul de a avea crezuri religioase si de a actiona in conformitate cu credinta unui individ, este pusa in opozitie cu dreptul de nu fi ofensat- si iese in pierdere. Aceasta este o tendinta descurajanta in societatea libera.”

Andrew Brown, un editorialist la The Guardian ( Londra), a avertizat crestini conservatori ca lumea s-a schimbat, atat legal cat si moral. Adevarata bomba plasata in decizia judecatorului Rutherford este propozitia urmatoare: “Oricare ar fi fost pozitia in secolele trecute nu mai este cazul, ca legile sa tina cont si sa reflecte in mod automat pozitia Iudeo-Crestina.” Fara indoiala ca aceasta logica prinde radacini rapid in cercurile legale, aratand catre restrictiile severe ale drepturilor crestinilor de a-si trai viata in conformitate cu propriile convingeri.

In acelasi timp, acesta decizie slujeste ca un alt semn al vitezei cu care are loc aceasta revolutie morala in jurul nostru. Atunci cand judecatorul Rutherford a spus ca consensul moral este acum “pe dos” a scris aceasta revolutie in lege. Regrelatul, Maurice Cowling, unul dintre cei mai semnificanti intelectuali ai seculului 20 din Marea Britanie, a argumentat ca atunci can influenta asupra publicului a crestinismului scade, spatiul lasat va fi umplut dar nu cu ceva intr-adevar secular. In schimb o noua religie va lua locul crestinismului.

In cazul acesta, aceasta noua religie este anarhia sexuala. Judecatorul in mod explicit a recunoscut faptul ca familia Bulls va fi silita sa actioneze impotriva proriei lor constiinte pentru a se conforma deciziei curtii, si ca convingerile familiei Bulls reprezinta norma pentru societatea britanica, chiar si in vremurile recente. Alimentata de acesta decizie, revolutia morala isi continua marsul!

Acum asta este impotriva tuturor dovezilor si bunului simt. Studiile sociologice indica faptul ca americanii raporteaza rate mult mai inalte ale credintei lor in Dumnezeu si a identificarii lor cu crestinismul. Prezenta in biserica a americanilor este uriasa in comparatie cu cea a britanicilor – contrastul fiind asa de mare incat America este cunoscuta ca una din societatiile cele mai religioase din lume, pe cand Marea Britanie ca fiind una din societatile cele mai putin religioase din lume.  Datele sunt atat de coplesitoare incat sociologii trebuie sa explice ceea ce deseori este numit “exceptionalismul” american cand vine vorba de a explica secularizarea. America este profund ne seculara.

Deci este Hauerwas nebun? Nu prea cred. Este provocator, insa, si vrea sa ne puna pe ganduri.

Fundalul imediat al articolului din The Guardian a lui Hauerwas a fost alegerea lui Ed Miliband ca nou lider al partidului Laborist din Marea Britanie. Miliband este un ateu si asa cum Hauerwas admite, lucrul acesta ar fi de neimaginat in Statele Unite. “Intr-adevar se pare ca una din cerintele functiei politice in America este sa crezi in Dumnezeu,” recunoaste el.

Apoi scrie: “In SUA, multi care au indoieli cu privire la ortodoxia crestina, continua sa mearga la biserica. Fac asta pentru ca presupun ca un Dumnezeu vag caruia te rogi in mod vag este genul de dumnezeu de care este nevoie pentru a sustine familia si natiunea.”

Cu siguranta are dreptate in privinta aceasta, si aceasta este dovada puterii “religiei civile” care este deseori confundata cu crestinismul biblic. Marea Britanie si cea mai mare parte a Europei au avut deasemenea o versiune bine stabilita a religiei civice pana in perioada interbelica. In Germania, o forma tragica a religiei civice a slujit cauzei regimului nazist.

Hauerwas continua:
“Americanii nu trebuie sa creada in Dumnezeu, pentru ca ei cred ca e bine pur si simplu numai sa crezi; tot ce au ei nevoie este de o credinta generala in credinta. De aceea nu am putut produce nici un ateist interesant in SUA. Dumnezeul in care cei mai multi americani zic ca cred nu este destul de interesant ca sa il negi, pentru ca este doar Dumnezeul care le-a dat o tara si care se asigura ca ei au dreptul sa creada in Dumnezeul pe care ei il aleg. De aceea, singurul gen de ateism care conteaza in SUA este acela care pune la indoiala propunerea ca toti au dreptul la viata, libertate si fericire.”

Acum, sunt multe lurcuri care trebuie apreciate in paragraful acela. Hauerwas vrea sa faca clara distinctia dintre un teism autentic si falsurile lui. Orice crestin cu o gandire serioasa trebuei sa fie de acord ca exista necesitatea unei astfel de distincti.

In acelasi timp, una dintre dificultatile incadrarii problemei lui Hauerwas e lipsa aprecierii pentru crestinismul laic, care este numit de unii sociologi “religia traita.” In timp ce il consider pe Stanley Hauerwas, in mod negresit, un ganditor provocativ, plec cu experienta citirii cartilor lui cu crestinul din banca biserici nu poate fi crezut ca ar crede in ceva. Ii impartasesc preocuparea de a respinge religia civica ca forma reala a crestinismului, dar nu pot impartasii in derogarea lui a credintei unor milioane de credincios care stau in banci, si care poate ca nu sunt teologi, dar care sunt credinciosi  adeverati in Domnul Isus Hristos.

Prin harul lui Hristos,

ANNE EGGEBROTEN a vizitat biserica Grace Community din Sun Valley, California si ce a desoperit acolo a socat-o. De fapt , ea a fost asa de socata incat a scris despre experienta ei in ditia din iulie 2010 a revistei Sojourners. Cititorii articolului ei vor fii si ei la randul lor socati, cel mai probabil – vor fi socati ca Eggebroten a fost suprinsa de ceea ce a descoperit acolo.

In “Persistenta Patriarhimului” Eggebroten scrie despre “ influenta ampla” a viziunilor complementare despre masculinitate si feminitate printre crestini conservatori. Articolul ei are subtitlul “Greu de crezut, dar unele biserici inca mai invata despre faptul ca barbatul este capul.”  Greu de crezut?

Poate cineva sa fie chiar asa surprins ca lucrurile stau chiar asa? Intr-un anumit sens, poate fi surprinzator pentru cititorii care in general sunt liberari ai revistei Sojourners, dar gred de crezut ca poate fii surprinzator pentru orice altcineva care are cea mai mica legatura cu crestinismul evanghelic. Si totusi, articolul lui Anne Eggebroten reprezinta ceea ce eu numesc “un moment de National Geographic” – un exemplu a unei persoane care descopera ceva care este evident si care crede ca ce a gasit el este exotic si ciudat. Este asemenea unui reporter care se intoarce dintr-o tara indepartata pentru a explica triburile cidate care locuiesc acolo – crestinii evanghelici care cred ceea ce biserica crestina invata de peste 2000 de ani anume, ca biblia cere si invata sa facem astfel. Deci… ce e asa de exotic?

Ea isi incepe articolul despre biserica Grace Community din California, unde in cuvintele ei, “Dumnezeu este barbat, toti pastorii, diaconii si presbiterii sunt barbati iar femeile sunt invatate sa traiasca in supunere fata de barbatii lor.” Asta cu siguranta este o introducere acida, dar are nevoie sa fie despicata ca firul in patru. Atunci cand Eggebroten spune ca la biserica asta evanghelica “ Dumnezeu este barbat”  ea reverbereaza argumentele feministei Mary Daly, care a spus faimosul citat “ daca Dumnezeu este barbat, atunci barbatii sunt Dumnezei”. La biserica Grace Community, asa cum spune biblia, referintele facute la Dumnezeu sunt la genul masculine, dar Dumnezeu n-a afirmat niciodata ca este barbat. Interesant este, ca ea a scapat faptul ca in biserica Grace diaconii sunt considerati slujitorii , nu pozitiile de autoritate si astfel femeile slujesc ca si diaconese cu responsabilitate in diferite lucrari.

Si totusi, Eggebroten a dat ea peste ceva, mai ales cand Grace Commnuity este pusa in opozitie cu adunarea Episcopeliana vizitata de sotul ei in aceiasi duminica. In biserica aceea, o femeie predica. Nu putem rata punctual principal atunci cand Eggebroten scrie:

“Aceste doua lumi diferite exista una langa alta: adunari unde barbatii si femeile sunt parteneri egali in slujirea lui Isus Hrisots, si altii unde ierarhia genului este invatata ca voie a lui Dumnezeu si ca singura opinie cu adevarat biblica. Duminica dimineata cu toti conducem pe langa o aroma a invataturi despre gen pentru a ne inchina unui altuia.”

Ei bine, duminica aceasta Anne Eggebroten n-a trecut pe langa Grace Community. In schim, ea a auzit o predica a Dr. John MacArthur, care de mai bine de 40 de ani a slujit ca pastor al biserici. Mai mult de atat, MacArthur a devenit unul dintre cei mai respecatati si influenti predicatori ai timpurilor noastre, cu probabil cea mai raspandita lucrare de expunere a isoriei bisericii crestine.

Lui Eggeborten i-a placut predica, remarcand faptul ca mesajul lui MacArthur a fost “excelent”. Ea a adaugat “Cred ca asa incep megabisericile” Ei bine, omul poate spera.

Partea principala a reporajului ei din transeele bisericii Grace Community vine dintr-o experienta avuta la recepria vizitatorilor dupa predica. Eggebroten intreba pe femeia de acolo ( o fizioterapeuta cu o diploma obtinuta la scoala unde Eggebroten preda) “ In biserica asta se subliniaza supunerea fata de soti?” Raspunsul a fost, bineinteles, Da!

Se pare ca Eggebroten n-a fost extreme de surprinsa pentru ca ea scrie:

“Cel putin lucrurile nu sunt asa de extreme ca cele descrise pe site-ul biserici. Acolo, am ascultat-o pe Anna Sanders invatand femeile despre cum sa traiasca in supunere fata de barbatii lor. “trebuie sa ne inabusim dorinta de a avea dreptate si de a face cum vrem noi” spune ea citand pe John Piper, Nancy Leigh DeMoss si pe Martha Peace – toti autori care au publicat in ultimul deceniu. “este vorba de drepturile lui, asteptarile lui, si planurile lui… fii un ajutor.”

Astfel ca nu prea avea de ce sa fie suprinsa in momentul in are Eggebroten a pus intrebarea la receptia vizitatorilor. Dar mai are de spus. Ea scrie : “sunt uimita sa aflu ca cei 300 de studenti inrolati la Master’s Seminary din campusul bisericii sunt doar barbati” .

Ei bine, hai sa vedem. Master’s Seminary, in conformitate cu propria afirmatie de misiune “ exista pentru a inainta imparatia Domnului Isus Hrisos prin a echipa barbatii pentru a fi pastori si/sau traineri pentru pastori.” Logica acestui fapt este simpla si directa. Biserica crede ca biblia restrictioneaza oficiul de pastori doar la barbate. Master Seminary pregateste doar pastori si traineri de pastori, astfel limitand admiterea la barbate. Ce e asa de uluitor in asta?

Asa cum recunoaste Eggebroten, seminariile care pregatesc si pentru alte roluri decat cel de pastori pot sa admita si femi pentru acele programe fara sa isi compromita convingerile. Dar Marster’s nu ofera astfel de programe, deci ce-o fi asa de socant?

Pe parcursul articolului, Eggebroten isi continua reportajul relatand diferite conversati cu membri tribului complementar inainte de  a ajunge la partea teologica a eseului ei. In acest pasaj ea ajunge la miezul problemei:

Iata intrebarea: este Dumnezeu in mod permanent dedicate genurilor de ierarhi sociale care au existat din primul si al doilea mileniu inainte de Hristos si continuate pana recent, cand educates si votul au fost extinse si femeilor? Sau viziunea lui Pavel din Galateni 3:28 – “Nu mai este nici iudeu, nici grec; nu mai este nici rob, nici slobod; nu mai este nici parte barbateasca, nici parte femeiasca, fiindca toti sunteti una în Hristos Isus.”- are precedenta?

In punctul acesta agenda ei este clara. Eggebroten argumenteaza ca biserica puri si simplu a perpetuat traditiile patriarhale de la culturile iudaice si Greco-romane care au format contestul social al bisericii crestine timpurii. In opozitie cu aceste ea pune declaratia frumoasa a apostolului Pavel din Galateni 3:28 “Nu mai este nici iudeu, nici grec; nu mai este nici rob, nici slobod; nu mai este nici parte barbateasca, nici parte femeiasca, fiindca toti sunteti una în Hristos Isus.”

Dar acest gen de agenda neingrijita – si exegeza fortata ne despcopera disperarea celor care respung limatarile Noului Testament ale oficiului de pastor pentru barbati. Pavel declara credinciosilor veste nemaipomenit de buna ca “ in Hristos Isus cu totii sunteti fii lui Dumnezeu prin credinta ( versetul 26). El trage concluzia afirmand “ Si, daca sunteti ai lui Hristos, sunteti „samânta” lui Avraam, mostenitori prin fagaduinta” (versetul 29).

Sa citesti Galateni 3:28 asa cum citeste Eggebrote versetul, trebuie sa crezi ca Apostolul Pavel este in contradictie directa cu ceea ce el insusi a scris cand restrictioneaza oficiul de invatari doar pentru barbate asa cum face in 1 Timotei si Tit.

Sau… poti sa negi ca Pavel este autorul acelor epistole.  Eggebroten acuza evanghelicii conservatori ca ignora “dovezile ca ‘ epistolele pastorale’ (1 Timotei si Tit) au fost scrise mult dupa moastea lui Pavel in cinstea lui, si reflecta o dezbatere a secolului doi despre rolul femeilor in biserica- sa se conformeze obiceiurilor sociale de dragul castigarii de convertiti, sau sa promoveze si sa apere o echitate sociala radicala ( chiar si celibatul) in zilele din urma, dinaintea celei de a doua veniri.”

Ceea ce descopera aceasta, bineinteles, este dispuna multor feministe evanghelice care leapada invataturile epistolelor pastorale.  Putem sa il pastram pe apostolul Pavel care ne place ( cel care vorbeste in Galateni 3:28, inafara contextului, de exemplu) si sa il lepadam pe Pavel de care nu ne place.

Dar epistolele pastorale nu sunt singurele texte care sunt subminate de aceasta argumentare. Cu referire la 1 Corinteni 14:34-35 ( Femeile sa taca în adunari, caci lor nu le este îngaduit sa ia cuvântul în ele, ci sa fie supuse, cum zice si Legea. Daca voiesc sa capete învatatura asupra unui lucru, sa întrebe pe barbatii lor acasa; caci este rusine pentru o femeie sa vorbeasca în biserica), Eggebroten sugereaza, printre alte opinii, ca “ versetele 34-35 au inceput prin a fii notitele marginale ale cuiva, care mai apoi au fost copiate ca fiind parte a textului.”

Cu o astfel de abordare a bibliei, poti pur si simplu sa lepezi tot ce nu-ti place. Doar spune ca e vorba de o notita marginala  sau neaga faptul ca Pavel este autorul textului. Aici duce negarea inerentei biblice, fara indoiala – textul biblic este daramat inaintea ochilor nostrii.

“Deci, care este voia lui Dumenzeu pentru femei astazi: tacere sau predicare, supunere sau o supunere reciproca?” intreaba Eggebroten. Ea adauga: “Multi crestini din toate denominatiunile, incluzand evanghelicii nici macar nu pun aceasta intrebare- si totusi miscarea neo-patriarhica ramane foarte raspandita.”

Pentru a raspunde acestei intrebari, asa cum eseul lui Eggebroten ne ajuta sa clarificam, depinde de viziunea ta asupra scripturii. Pentru a trage concluziile ei , trebuie sa accepti evaziunile ei in spatiul biblic. Daca esti dispus sa faci asta pentru acesta intrebare atunci vei fii dispus sa procedezi astfel si pentru alte probleme. Problema centrala este, si va ramane mereu aceea de autoritate a bibliei.

Anne Eggebroten a scris un reportaj fascinant care, la fel ca multe altele de felul lui, descopera mai mult despre reporter decat despre subiectul reportajului. Eggebroten preda religia la California State Universitu, Northbridge, si este membru cofonator al Comitetului Femeilor Evanghelice si Ecumenice. In alte scrieri ale ei ea , de exemplu, a prolificat “ realitatea avortului ca o alegere responsabila morala facauta de nenumarate femei crestine din toate denominatiunile.”

In ce sens poate asta fii curbata in asa fel incat sa se incadreze in identitatea evanghelica? Acest esseu desopera din nou cum aceste argumente- si revistele care le publica- sunt foarte departe de crezurile celor mai multi evanghelici. Daca este ceva cu adevarat socant cu privire la articolul acesta este faptul ca scriitoarea lui a incercat sa detina monopolul evanghelismului.

Printr-o inca o distorsionare a scripturii, Eggebroten concluzioneaza citand din Galateni 5:1 “Ramâneti, dar, tari si nu va plecati iarasi sub jugul robiei.” Asa cum afirma Pavel, in Hristos suntem eliberati din robia  incercarii de a fii socotiti neprihaniti prin lege. Pavel nu elibereaza biserica de biblie.

In final asta e problema adevarata. Exista oare crestini care ar cere sa fie eliberati de biblie? Asta ar fi cu adevarat socant.

Studiul a fost condus de Centrul de Studii Cognitive al Universitatii Tufts sub directa indrumare a lui Daniel C. Dennett si a Lindei LaScola. Dennett, desigur, este o figura proeminenta a “Ateismului modern” – o miscare noua, agresiva si influenta care a castigat o importanta audienta in numarul elitelor intelectuale si in media.

Dennett este un  om de stiinta, un cercetator a carui lucrare, Rupand vraja, sugereaza ca credinta in DUMNEZEU trebuie sa serveasca la un moment dat ca un important obiectiv evolutionist, acordand un avantaj evolutionist celor care cred in viata vesnica comparativ cu cei care nu cred. Realitatea mortii, presupune Dennett, putea fi foarte bine factorul precipitant. Urmarind sa afle semnificatia vietii in fata mortii (si incurajand, de-asemenea, reproducerea), Dennett sugereaza ca oamenii primitivi au inventat ideea de DUMNEZEU si viata vesnica.Acum, sustine el, nu mai avem nevoie de astfel de crezuri primitive.

Interesant este ca Dennett propune, de-asemenea, o noua interpretare a teologiei liberale. Luand in calcul ca multi contemporani pretind a fi crestini fara a imbratisa vreo linie teologica specifica, Dennett sugereaza ca acest mod al lor de a crede n-ar trebui incadrat ca si  “credinta”, ci mai degraba ca si “incredere/crezand in credinta”

Lasandu-l pe Dennett sa-si defasoare scenariul  ateist, putem pe buna dreptate sa presupunem ca ar fi  patruns de o adanca emotie  sa vada lucratorii crestini si credinciosii de rand abandonandu-si credinta. De fapt, miscarea Ateii Moderni a facut din asta o tinta fatisa. Astfel, acest nou studiu, Predicatorii care nu cred, trebuie lecturat in acest context. Si trebuie lecturat. Acest studiu trebuie sa atraga atentia oricarui care este preocupat de integritatea Bisericii si a credintei crestine.

Dennett si LaScola au intreprins acest proiect cu scopul de a cauta si descoperi pastori si lucratori ne-credinciosi care isi continua lucrarea in biserici intr-o “tainica ne-credinta” . “Micul si subiectiv-selectatul” esantion de lucratori reprezinta un model miniatural al colapsului teologic din inima/mijlocul multor biserici si denominatiuni.

In raportul lor, Dennett si LaScola prezinta cinci studii de caz facute pe lucratori ne-credinciosi, trei apartinand denominatiunilor liberale (“liberalii”), iar doi provenind din denominatiuni conservatoare (“literalii”).

Wes, un metodist, si-a pierdut increderea in Biblie in timpul studiilor in cadrul unei scoli teologice liberale. “Am mers la seminar crezand ca Adam si Eva au fost persoane reale”- explica el. Acum nu mai crede nici ca DUMNEZEU exista. In conceptia sa, DUMNEZEU reprezinta  doar un cuvant care “poate fi foarte expresiv folosit in unele din multele stari meditative” si un “fel de poezie scris de fiinta umana”

Membrii bisericii sale nu stiu ca el este ateu, dar – explica el – ei insisi sunt intr-o oarecare masura liberali. Colegii lui de lucrare sunt chiar mai liberali:”au fost de-mitologizati, o sustin cu mana pe inima. Ei nu cred ca ISUS a inviat literalmente din morti, nu cred ca S-a nascut dintr-o fecioara. Nu cred nici unul dintre acele lucruri care ar  cauza mare agitatie in bisericile lor”.

Rick, un misionar intre studenti apartinand Bisericii Unite a lui Christos, probabil cea mai liberala dintre denominatiuni, a fost  agnostic in seminar si se pare ca si-a pierdut toate crezurile odata cu absolvirea lui. A ales sa fie ordinat in aceasta denominatiune pt ca nu se pretindea credinta in  “doctrine impuse”. Inca de cand a absolvit stia ca nu va activa intr-o biserica conventionala. Era constient ca n-ar fi putut intra intr-o astfel de biserica si sa propovaduiasca propriile lui invataturi bazate pe ideile lui Paul Tillich si Rudolf  Bultmann. Nu credea continutul doctrinar al credintei crestine inca de la inceputul lucrarii sale. “Nu credeam acele invataturi traditionale nici macar atunci”.

Nu crede niciuna dintre “toate acele chestii de credinta”  legate de intruparea lui HRISTOS sau de necesitatea mantuirii, dar a ramas in lucrare pentru ca, spunea el, “acestia sunt enoriasii mei, acesta e contextul in care lucrez, acestia sunt oamenii pe care ii cunosc”. La amvon, modul sau de a predica e ca si cum ar crede, pentru ca “atat timp cat…vorbesti despre DUMNEZEU, Isus si Biblie, este ceea ce vor ei sa auda. Asez cuvintele intr-un mod care capata sens pt ei…dar limbajul este ambiguu si poate fi interpretat”.

Nu-i place sa se incadreze ca fiind ateu, dar “daca a nu crede intr-o divinitate supranaturala si teista este ceea ce caracterizeaza un ateu, atunci si eu sunt unul”.

Darryl este un presbiterian care se considera a fi un pastor “deschis la minte” si care vrea sa-si vada  propriul model  de crestinism non-doctrinar “validat intr-un oarecare fel”. Recunoaste ca este mai mult panteist decat teist si crede ca multi dintre membrii cultivati ai bisericii sale imbratiseaza aceleasi crezuri liberale. Si acele crezuri (sau ne-credinte) afirma clar:”respingem nasterea din fecioara. Renegam ispasirea substitutiva. Respingem divinitatea lui ISUS. Respingem existenta Cerului si a iadului  in sensul traditional si n-o facem numai noi”.

Surprinzator, Darryl este sincer vorbind despre motivatia ramanerii sale in lucrare – in mare masura, din ratiuni financiare. E modalitatea lui a a-si castiga painea. Daca si-ar imbratisa deschis crezurile “ar insemna ca ar trebui sa-si riste modalitatea de a-si castiga existenta”.

Adam este lucrator in cadrul Bisericii lui Christos, o denominatiune conservatoare. Dupa ani in lucrare, a inceput sa-si piarda toate convingerile teologice. Dupa lecturarea unei serii de carti, a devenit convins ca ateii au argumente mai solide decat credinciosii. A trecut pe de-a-ntregul de partea ateilor, dar continua sa conduca inchinarea in biserica. Cum asa? “Iata cum ma descurc cu lucrarea mea de Duminica dimineata: e ca si cum as fi personaj intr-o piesa de teatru. Ma vad ca si cum ar trebui sa joc rolul unui credincios intr-un serviciu de inchinare si prestez ca atare”.

Acest “agnostic ateu” ramane in lucrare pentru ca ii plac oamenii si “am nevoie, totusi, de o slujba”- spune el. Daca ar avea o sursa alternativa de venit, ar renunta. Simte ca e fatarnic, dar nu mai crede ca fatarnicia este un pacat.

John este un lucrator in cadrul unei biserici din Conventia Baptista de Sud si a inceput lucrarea fiind lider de inchinare. A fost atras de crestinism ca religia dragostei, dar in cautarile sale “a fost adus la punctul de a nu mai crede in DUMNEZEU”. Dupa cum explica, “n-am planuit sa devin ateu. Nici macar nu am dorit sa devin unul. Dar chiar n-am avut nici o sansa, dac-ar fi sa fiu cinstit cu mine insumi”.

Cu siguranta n-a fost cinstit cu membrii bisericii sale. A respins credinta in DUMNEZEU si toate adevarurile credintei crestine. E un ateu convins. O data in plus, acest lucrator ne-credincios admite ca ramane in lucrare din motive financiare. In mod uluitor, chiar isi spune pretul:”daca cineva mi-ar da 200.000$, mi-as incheia predica de saptamana asta spunand ca peste o luna va fi ultima mea Duminica. Pentru ca atunci as putea plati toate cheltuielile”.

De la inceputul studiului lor, Dennett si LaScola indica o problema de definire. Multe biserici si denominatiuni au adoptat identitati atat de fluide si lipsite de doctrina, incat a determina cine e si cine nu e credincios e foarte dificil. Afirmatia lor merita sa fie atent citita:

Ambiguitatea starii de a fi credincios sau ne-credincios este urmarea inexorabila a pluralismului care a fost cultivat asiduu de-a lungul vremii de multi lideri religiosi si mai mult: DUMNEZEU are reprezintari diferite pt diferiti oameni si din moment ce nu putem cunoaste daca una dintre ele e cea corecta, trebuie sa le acceptam si sa le pretuim  pe toate. Aceasta dezbatere a tolerantei creeaza o negura prietenoasa care infasoara problema credintei in DUMNEZEU in atat de multa incertitudine, incat chiar daca i-am intreba daca cred in DUMNEZEU, multi oameni ar putea spune cu sinceritate ca nu stiu despre ce au fost intrebati.

Cu alte cuvinte, unii teologi si unele denominatiuni au imbratisat o teologie atat de fluida/laxa si de incerta/ambigua, incat si unui ateu ii este greu sa delimiteze credinciosii de ne-credinciosi.

“Predicatorii care nu sunt credinciosi” – este un studiu uluitor si revelator care demasca nivelul ereziei, apostaziei si ipocriziei care debusoleaza ratiunea umana. In 1793, Gilbert Tennett a tinut o predica faimoasa — “Pericolul lucrarii netransformate”. In acea predica, Tennett descrie pastorii ne-credinciosi ca fiind asemeni unui blestem asupra bisericii. Ei pradeaza credinta si credinciosia. “Aceste lacuste lucreaza din greu ca sa devoreze orice este verde”.

Daca acestia nu parasesc lucrarea, trebuiesc inlaturati. Daca le lipseste integritatea de a-si parasi amvoanele, bisericile trebuie sa-si adune integritatea de a-i destitui. Daca ei “nu se dau afara” pe ei insisi, biserica are datoria de a-i “da afara”. Lacustele lucreaza din greu. Va fi luat un studiu al unui ateu ca avertizare a Bisericii in fata pericolului?

Traducere: Ciprian Sturz

Aceasta este esenta si specificul casatoriei. Logica mariajului este lesne de inteles si dificil de corupt si acesta este motivul datorita caruia  institutia in cauza  a supravietuit de-a lungul timpului. Institutia casatoriei a rezistat datorita statutului sau esential. Reprezinta literalmente ceva fara de care o societate sanatoasa si functionala  nu poate supravietui.

Si totusi, modernitatea poate fi observata prin incercarea acesteia de a submina durabilitatea – inclusiv cea a mariajului. Era moderna a adus cu sine autonomia individului, aglomeratia populatiei in orase, slabirea angajamentelor familiale, diluarea credintei, rutinizarea divortului si o multitudine de alte aspecte ale progresului care submineaza institutia casatoriei si angajamentele pe care le pretinde.

Adaugata la aceasta lista este fenomenul concubinajului. Secolul XX  ne-a aratat ca fenomenul concubinajului a devenit o asteptare pt cei mai multi, daca nu pt toti  tinerii. Iar la sfarsitul secolului, evolutia intimitatii (incluzand intimitatea sexuala) parea sa urmareasca demarcatia dintre “agatat” si coabitare.

Un studiu nou, supervizat de National Center for Health Statistics evidentiaza doua importante descoperiri: in primul rand, concubinajul este acum norma tinerilor. In al doilea rand, concubinajul face divortul mult mai probabil dupa o eventuala casatorie.

“Concubinajul este in crestere, devenind prima expresie de acord de convietuire printre adultii tineri”,  sustine raportul. Datele  sunt descurajatoare. Procentajul femeilor de 30 de ani care au trait in concubinaj este de aproximativ 60% — procent dublat in ultimii 15 ani.

Expunand in revista The New York Times, Sam Roberts documenteaza cresterea frecventei concubinajului printre tineri. El o citeaza pe Pamela J. Smock de la Centrul de Studiere a Populatiei din cadrul Universitatii din Michigan: “ din perspectiva multor tineri, a te casatori fara a trai in prealabil impreuna reprezinta intradevar o prostie”.

Se surprinde perfect noua logica – ca ar reprezenta o prostie sa te casatoresti inainte de a trai in concubinaj. Cum poti afla daca sunteti facuti unul pentru celalalt? Cum poti descoperi compatibilitatea fara experienta trairii in concubinaj?

Aceasta logica isi gaseste perfect sensul intr-o societate care este in mod progresiv sexualizata, secularizata si “eliberata” de asteptarile vremurilor trecutului.

Reactionand fata de rezultatele cercetarii, profesorul Kelly A. Musick de la Universitatea Cornell argumenteaza “Datele imi sugereaza ca concubinajul reprezinta inca un tipar premergator mariajului pentru multi absolventi de universitate, in timp ce poate deveni un capat de linie pt multe femei mai putin educate.”  Datele cercetarii sustin afirmatia ei: ”concubinajul este in crestere, devenind prima expresie de acord de convietuire printre adultii tineri…ca rezultat al cresterii frecventei concubinajului, numarul copiilor nascuti din cupluri ne-casatorite a fost de-asemenea in crestere”.

Dar, dupa cum sugereaza raportul, concubinajul nu conduce spre o relatie mai puternica si mai stabila/durabila. Din contra, experimentarea concubinajului slabeste relatia. Dupa cum afirma Roberts: “probabilitatea ca un mariaj sa dureze pentru un deceniu sau mai mult scade cu sase puncte procentuale  daca cuplul a trait in concubinaj inainte”.

Pamela Smock sustine ca cercetarea nu va avea efect. “ Doar pt ca cateva studii academice au aratat ca concubinajul poate creste sansele divortului, nu inseamna ca va fi luat in seama de tineri”.

Poate fi adevarat si surprinde cu siguranta spiritul varstei. Experienta concubinajului are sens pt multi adulti tineri. Logica lor sustine ca mariajul urmeaza dupa o perioada de concubinaj, de intimitate sexuala si nu inainte.

Ei nu realizeaza ca ceea ce fac ei de fapt este sa consume un mariaj. Pierd esenta mariajului ca fiind o institutie a stabilitatii si durabilitatii. Le scapa intelepciunea fundamentala  a casatoriei – ca angajamentul trebuie asumat inaintea intimitatii, ca juramintele trebuie facute inainte de convietuire, ca intelepciunea casatoriei rezida in stabilitate inainte de experimentare.

Concubinajul slabeste institutia casatoriei – chiar daca un cuplu care a trait impreuna se casatoreste – pentru ca un angajament temporar si tranzitoriu slabeste intotdeauna un angajament trainic. Traind in concubinaj cu posibilitatea de despartire, aceasta posibilitate va ramane deschisa si nu va parasi niciodata cuplul.

Acest studiu ar putea sa nu afecteze planurile multor cupluri de tineri, care probabil nu vor citi, cu atat mai putin nu se vor simti avertizati de o astfel de cercetare. Dar acest studiu afirma si intareste esenta si specificul casniciei, dar  si ceea ce slabeste sau distruge mariajul ca institutie.

Dintr-o perspectiva crestina desigur ca descoperim mai mult. Ni se reaminteste ca mariajul reprezinta darul si asteptarea  lui DUMNEZEU, si  ca aceasta instituie detine puritatea divina in ea insasi. Ni se reaminteste, de-asemenea, ca nu noi insine, ci DUMNEZEU-Creatorul este Cel care stie ca avem nevoie de stabilitate inainte de experimentare. Avem nevoie de casnicie.

Traducere: Ciprian Sturz

Mai putin celebra este povestea  scufundarii transatlanticului Lusitania care a fost lovit de o torpila germana in 7 Mai 1915, luand viata a 1198 de oameni din cei 1959 aflati la bord. Scufundarea vasului a fost un factor important in decizia intrarii Statelor Unite in Primul Razboi Mondial impotriva Germaniei, dar fara a avea un rol proeminent in imaginatia americanilor – in mare masura multumita Hollywoodului si fascinatiei sale pt Titanic.

Mergand mai departe, cele doua scufundari difera in mod notabil una fata de cealalta dintr-un punct de vedere crucial. Titanicului i-a luat ore intregi ca sa fie scufundat, facand loc unor remarcabile si impresionante drame umane care s-au desfasurat la bordului vasului ce se afunda in adancuri. Lusitania s-a scufundat doar in 18 minute, lasand prea putine urme in imaginatia umana.

Dupa cum se pare, au fost si alte diferente cruciale. Un studiu nou publicat in Proceedings of the National Academy of Sciences urmareste diferenta dintre comportamentul barbatilor de la bordul celor doua vase. Diferenta a fost remarcabila.  La bordul Titanicului, barbatii s-au comportat in general cu o mare preocupare pt femei si copii, facand tot ce le statea in putinta ca sa-i aseze in pretioasele si insuficientele locuri din barcile de salvare. Sute de barbati  s-au inecat impreuna cu Titanicul, demonstrand intelegerea responsabilitatii de a pune bunastarea si viata femeilor si copiilor deasupra propriior lor vieti.

La bordul vasului Lusitania ce se scufunda, scena s-a desfasurat intr-un mod cu totul diferit. Femeile si copiii au avut sanse mai mici de supravietuire decat barbatii, pentru ca acestia si-au folosit forta si viteza – avantaje naturale – pt a ocupa locurile din barcile de salvare, indepartand din drumul lor femeile si copiii.

Dupa cum concluziona revista The New York Times “, pe Titanic, copiii au supravietuit cu 14,8% mai mult decat adultii, in timp ce pe Lusitania, acestia au fost cu 5,3% mai putini. Iar femeile de pe Titanic au supravietuit cu 53% mai mult decat barbatii, in timp ce pe Lusitania au supravietuit cu 1,1% mai putin”.

Revista TIME ne ofera mai multe detalii:

Rezultatele sunt relevante. La bordul Titanicului, grupul copiilor sub 16 ani au reprezentat circa 31% din grupul de referinta al supravietuitorilor, iar cel de pe Lusitania era in jur de 0,7%. Barbatii intre 16 si 35 ani de pe Titanic au avut o rata a supravietuirii cu 6,5% mai mica decat grupul de referinta, in timp ce pe Lusitania a fost cu 7,9% mai mare decat grupul de referinta. Pentru femeile cu varsta intre 16 si 35 ani, decalajul a fost si mai dramatic: pt  femeile de pe Titanic a atins un imens varf de 48,3%; decalajul de pe Lusitania au  fost mai mic, dar totusi semnificativ, de 10,4%.  Cea mai frapanta diferenta in ceea ce priveste supravietuirea – nesurprinzatoare, avand in vedere perioada – a fost determinata de clasa sociala. Pasagerii de la prima clasa de pe Titanic au avut sanse de salvare cu 43,9% mai mari decat grupul de referinta; in mod remarcabil, cei de pe Lusitania au avut sanse cu 11,5% mai mici decat grupul de referinta.

Care sunt explicatiile pt aceasta diferenta? Cercetatorii au cautat cativa factori, dar au ales unul care parea mai evident – perioada de timp necesara vaselor pt a fi scufundate. Dupa cum se relateaza in studiu, la bordul vasului Lusitania, “ impulsul de moment a dominat comportamentul pasagerilor. Pe vasul Titanic care s-a scufundat treptat, a existat rezerva de timp pt  a reaparea tipare comportamentale influentate de aspectul social”.

Abordand problema  cu sinceritate, la bordul vasului Lusitania, barbatii au demonstrat “motivatii egoiste”. Dupa cum explica revista TIME, acesta este “un comportament bazat in cel mai mic amanunt pe egocentrism si care a dat castig de cauza barbatilor tineri. Pe Titanic, regulile privind sexul, clasa sociala si tratamentul preferential al copiilor – in alte cuvinte, bunele maniere – au avut sansa de a se impune”

Pornim de la  ipoteza ca “ regulile privind sexul, clasa sociala si tratamentul preferential al copiilor”  sunt puse pe seama “bunelor maniere” si a “tiparelor comportamentale determinate social”. Cu alte cuvinte, decizia barbatilor de a da prioritate femeilor si copiilor este doar un comportament deprins/invatat, o conventie sociala.

La atat se reduce totul?  Se ridica astfel o mare intrebare – sunt indreptatiti barbatii sa actioneze cu grija si atentie fata de copii si femei,  sau este doar o reminiscenta a moralitatii epocii victoriene?

Ce vor face feministele moderne in privinta aceasta? Cele care se zbat sa elimine toate diferentele semnificative dintre sexe, trebuie – daca sunt oneste – sa considere ca fiind rezultatul unei astfel de perspective  ceea ce s-a intamplat la bordul vasului lui Lusitania. Trebuie neaparat sa credem ca alegerea morala care face ca barbatul sa actioneze impotriva bunastarii proprii este doar un vestigiu al manierelor construit pe baze sociale?

La bordul vasului Lusitania, barbatii tineri au actionat conform instinctului de conservare egoist, iar femeile si copiii au fost lasate in voia valurilor. La bordul Titanicului, a existat rezerva de timp pt ca barbatii sa cantareasca riscurile si sa actioneze conform unei morale superioare. A existat rezerva de timp pt ca constiinta sa-si ridice vocea si sa-si proclame autoritatea, dictandu-le  barbatilor, tineri sau in varsta, cum sa-si faca datoria.

Perspectiva crestina bazata pe Scripturi explica aceasta realitate  in termenii revelatiei divine referitoare la ordinea morala in structurile creatiei, si in special in ceea ce numim constiinta. Chiar si in starea noastra decazuta, moralitatea ne dicteaza actiunile, fiind cea care ne sopteste launtric ce trebuie si ce nu trebuie sa facem – chiar daca nu este in propriul nostru interes.

Abordarea seculara are putine resurse pt a explica aceasta realitate, si se bazeaza pe cateva argumente izvorate din comportamentul de supravietuire evolutionist sau dintr-o moralitate construita pe considerente sociale. Abordarea feminista este chiar mai tragica. Ele militeaza pt o lume asemanatoare Lusitaniei, dar aceasta seamana mai mult cu Titanicul.

Femeile si copiii primii. Civilizatia insasi depinde de acest tip de moralitate. Fara ea, intregul proiect al civilizatiei umane este destinata scufundarii intre valuri.

Traducere: Ciprian Sturz

Ruth Gledhill de la revista The Times (din Londra) afirma urmatoarele „Predicile, dupa cum arata istoria, pot fi asezate printre cele mai revolutionare  tipuri de discurs. De la Jean Calvin si pana la Billy Graham, predicarea a avut puterea de a misca inimile regilor, de a invrajbi natiunile, de a anima combatantii in dorinta de  a schimba lumea si de a impulsiona omenirea sa-si reformeze viata”.

Intradevar, predicarea este actul central al inchinarii crestine, iar nazuinta ei mareata se intinde mult deasupra dorintei de a schimba intreg mapamondul. Predicarea Cuvantului lui DUMNEZEU reprezinta mijlocul fundamental prin care EL raporteaza crestinii la imaginea lui HRISTOS. Inteleasa corect, adevarata predicare crestina nu are ca tinta numai viata pamanteasca, ci este si mijlocul prin care DUMNEZEU isi pregateste copiii pt vesnicie.

Si n-ati cunoaste acest aspect daca ati cantari importanta propovaduirii ghidandu-va doar dupa locul pe care-l detine in multe adunari contemporane. Gledhill remarca ca „in multe biserici acest moment vibrant a fost redus la ceva mai mult de 20 de minute de monolog monoton si care serveste doar pt a umple timpul dintre inchinarea prin muzica si pranz.”

Reducerea importantei propovaduirii nu este uniforma in toate adunarile si denominatiunile. Evanghelicii erau cei mai entuziasti cand venea vorba de predicare, in timp ce altii acordau o mai mica importanta propovaduirii Cuvantului. Gledhill remarca ironic ca „de-asemenea, baptistii si catolicii foloseau Biblia cu mai mult entuziasm in predicare decat o faceau anglicanii si metodistii.”

Anglicanii si-au exprimat mai degraba dorinta de a se distra/de a se destinde, decat de a fi educati. Reverendul Kate Bruce, membra a comitetului pt predicare si comunicare din cadrul centrului CODEC, spunea  ca „intr-o cultura care pretuieste spectacolul si indrageste modelul stand-up-ului, mai mult de un sfert dintre respondenti au sustinut ca si-ar dori o predicare care sa-i faca sa se simta confortabil, sa-i distreze.”

Ei bine, vor trebui sa fie rapizi cu distractia. Multi anglicani mentioneaza ca isi doresc ca predica sa dureze cel mult 10 minute. Dupa cum observa Gledhill, ei ar fi dispusi sa aloce pana la 20 de minute „daca n-ar exista ambiguitati.”

Probabil ca cea mai importanta intrebare ridicata de acest studiu este cum de atat de multi dintre cei care frecventeaza biserica (96,6%) sustin ca  „asteapta cu nerabdare ” predica. Ruth Gledhill comenteaza acest aspect:

In studiul lor, cercetatorii de la Durham recunosc incurcati ca foarte multi oameni asteapta nerabdatori predicile din cadrul serviciilor divine, si marturisesc ca este nevoie de mai multa munca ca sa inteleaga si motivatia lor.

Studiul ridica problema motivatiei nerabdarii cu care oamenii asteapta predicile: continutul, angajamentul, distractia, teologia sau simplul fapt ca le ofera un timp de deconectare totala.

Timp pt deconectare? Conform studiului, Marea Britanie are numai 3,6 milioane de oameni care frecventeaza regulat biserica, dintr-o populatie de peste 60 milioane de oameni. Asta inseamna ca numai aproximativ 5 procente dintre britanici participa la serviciile divine sau la alte intalniri bisericesti. Evident, multi dintre cei care participa,  „asteapta cu nerabdare” un mesaj foarte scurt din partea unui predicator  care-i destinde, care-i distreaza.

Anglia, desigur, este natiunea care ne-a daruit candva predicatori precum Charles Simeon, Charles Spurgeon si Martyn Lloyd-Jones. Acum, cu exceptia unor cazuri rare si binecuvantate de biserici evanghelice credincioase, propovaduirea a ajuns intr-o perioada de criza disperata.

Unii observatori ai modului de viata britanic estimeaza ca in prezent in fiecare saptamana numarul musulmanilor care frecventeaza moscheele este superior numarului crestinilor care participa la serviciile divine. Asta inseamna ca in Marea Britanie sunt probabil mai multi oameni care asculta mesajul imamilor ( preoti musulmani n.tr.) decat cei care audiaza propovaduirea predicatorilor.

Acest fapt ridica  o intrebare interesanta: marginalizarea propovaduirii conforme cu Biblia din multe biserici reprezinta cauza sau rezultatul regresului crestinismului printre popoare? Intradevar, trebuie sa fie atat cauza cat si efectul. In orice caz, nu putem spera la o redobandire a crestinismului biblic, autentic,  fara o prealabila restabilire a propovaduirii conforma cu Scripturile. Asta insemnand o predicare expozitiva, textuala, evanghelistica si doctrinala. Cu alte cuvinte, o propovaduire care va dura cu mult peste 10 minute si care nu va degenera intr-o forma de spectacol reconfortant.

De peste veacuri, copiii lui DUMNEZEU au fost salvati prin ascultarea unor invataturi biblice si propovaduiri curate. Proclamarea curata a Cuvantului lui DUMNEZEU este primul semn, prima trasatura fundamentala, esentiala a Bisericii. Si dupa cum sustineau reformatorii, unde aceasta trasatura lipseste, biserica nu mai exista.

Studiul supervizat de Facultatea de Teologie Pastorala este interesant, dar in acelasi timp inspaimantator. Dar a fost dobandit un mic castig prin aflarea raspunsurilor unor oameni confuzi asupra tipului de propovaduire pe care si-l doresc. Un predicator credincios considera ca prima si cea mai sfanta indatorire a sa este sarcina de a darui enoriasilor sai propovaduirea de care adunarea are nevoie.

Traducere: Ciprian Sturz

Dupa unele estimari, productia si desfacerea pornografiei explicite reprezinta a saptea industrie ca marime din America. Pelicule noi si pagini de internet sunt lansate saptamanal, revolutia digitala devenind o  gazda a noilor sisteme de transmisie. Fiecare noua platforma digitala devine o oportunitate de desfacere a  industriei pornografice.

Asa cum ne asteptam, marea majoritate a consumatorilor de pornografie este formata din barbati. Nu este un secret ca barbatii sunt extrem de stimulati de imagini, fie ca sunt fixe sau in miscare/video. Acest fapt nu este o noua descoperire si asta ne-o demonstreaza formele stravechi de pornografie. Tot ceea ce este nou tine, de fapt, de acces. Barbatii si adolescentii zilei de azi nu mai contempleaza picturile liniare de pe peretii cavernelor. Ei au acces aproape instantaneu la nenumaratele forme ale pornografiei.

Dar, cu toate ca tehnologia a conferit adevarate magistrale pt transmiterea si promovarea pornografiei, stiinta moderna a adus si o noua intelegere asupra modalitatii in care actioneaza pornografia asupra creierului masculin. Desi scopul studiului n-a fost sa reduca culpabilitatea morala/ sentimentul de vina al barbatilor consumatori de pornografie, acesta a ajutat la intelegerea si explicarea felului in care acest obicei creeaza dependenta.

Iata  explicatia lui  William M. Struthers de la Wheatn College: „barbatii par a fi atat de conectati/captati de pornografie, incat aceasta efectiv le deturneaza functionalitatea normala, fiziologica a creierului lor cu efecte pe termen lung asupra gandurilor si vietilor lor.”

Struthers este medic psihiatru cu studii de neurologie, iar domeniul sau de predare se afla in perimetrul  bazelor biologice ale comportamentului uman. In lucrarea Conectati pentru intimitate – cum deturneaza pornografia luciditatea barbatului , Struthers prezinta dezlegarea acestei probleme data de neurostiinte si care se potriveste necesitatii justificarii faptului ca pornografia reprezinta o mare tentatie pt creierul masculin.

„Cea mai simpla explicatie a faptului ca barbatii simt nevoia sa vizioneze imagini pornografice (sau sa recurga la serviciile unor prostituate)  ar fi ca ei sunt manati de nevoia cautarii intimitatii sexuale/ a relatiilor sexuale” – explica el. Impulsul pt relatia sexuala este daruit de DUMNEZEU si este esential pt barbat, afirma Struthers, dar este usor sa fie directionat gresit. Barbatii sunt ispititi sa caute „o scurtatura pt obtinerea placerii sexuale prin intermediul pornografiei”, iar acum aceasta scurtatura este usor de accesat.

Intr-o lume decazuta, pornografia devine mai mult decat o distragere si o distorsionare/pervertire a Voii lui DUMNEZEU cu privire la sexualitate. Devine o otrava care creeaza dependenta.

Struthers explica:

Vizionarea pornografiei nu este o experienta neutra din punct de vedere emotional sau fiziologic. Este fundamental diferit fata de vizionarea unor poze alb-negru de la Lincoln Memorial sau a unor harti color ale provinciilor Canadei. Barbatii sunt in mod reflex (a)trasi in continutul materialului pornografic. De-asemenea, pornografia are vastul efect de a energiza barbatul catre relatii intime. Nu este un stimul neutru. Pornografia este un substitut in esenta ei, dar este si ceva mai mult. Este o promisiune murmurata. Promite sex mai mult, sex mai bun, sex fara sfarsit, sex la comanda, orgasme mai multe si mai intense, promite experientele transcedentei.

Pornografia „actioneaza asemenea unui amestec de droguri psihostimulante” , explica Struthers. Dupa cum sustine dr. Patrick Carnes, pornografia este  „o relationare patologica/bolnava cu experienta altcuiva”. Plictiseala si curiozitatea conduce multi tineri si barbati spre astfel de experiente care devin asemenea unor droguri ce confera dependenta, mai mult decat se admite adesea.

De ce barbatii mai degraba decat femeile? Dupa cum explica Struthers, creierul barbatului este diferit decat al femeii.  „ Creierul unui barbat este un mozaic sexual influentat de nivelurile hormonale incepand din uter si apoi la pubertate si modelat de experientele lui psihologice.” In timp, expunerea la pornografie aduce barbatul sau tanarul  tot mai adanc  „pe o autostrada neurologica cu sens unic unde viata mentala este supra-sexualizata si limitata. Aceasta  autostrada are nenumarate intrari, dar numai cateva iesiri.”

Pornografia reprezinta un „magnet vizual” pt creierul uman. Struthers prezinta un fascinant rezumat al implicatiilor neurobiologiei, cu hormonii placerii legati de experienta vizionarii imaginilor pornografice si eliberati de aceasta.  Aceste experiente legate de vizionarea imaginilor pornografice si de eliberarea hormonilor placerii, creeaza noi tipare informationale in creier care se cer repetate.

Si atunci, niciodata nu e de-ajuns. „ Daca as lua mereu aceiasi doza de drog si organismul meu ar incepe sa se obisnuiasca cu el, as fi nevoit sa iau o doza mai mare pentru a avea acelasi efect care-l aveam mai inainte cu o doza mai mica”, ne reaminteste Struthers. Tot asa , experienta vizionarii imaginilor pornografice creeaza o nevoie de mereu mai mult in creier, doar pt a obtine acelasi nivel de placere.

In timp ce barbatii sunt stimulati de imaginile sexuale ambientale care-i inconjoara, pornografia explicita amplifica acest efect. Struthers compara acest fapt cu diferenta dintre televiziunea traditionala si noua tehnologie HD. Totul este mai clar, mai explicit, mai  excitant.

Struthers explica asta cu o forta irezistibila:

Ceva legat  de pornografie tine sub presiune sufletul barbatului. Acel ceva e usor de identificat. Formele unei femei goale pot hipnotiza. Dorinta femeii de a participa la un act sexual sau expunerea nuditatii sale sunt ademenitoare  pt barbati.  Constienta propriei sexualitati, dorinta de a cunoaste, de a experimenta ceva mai bun creste din adancul fiintei. O imagine incepe sa ne tulbure o data ce-am poposit asupra ei. Se obtine impulsul si se poate atinge punctul in care acesta se simte asemenea unui utilaj de mare tonaj care coboara o panta fara frane

Wired for Intimacy – Conectati pentru intimitate – este  o carte importanta si de actualitate. Struthers ne ofera  cunostinte strategice si patrunzatoare din domeniile neurobiologiei si psihologiei. Dar ceea ce face aceasta carte cu adevarat folositoare este faptul ca Struthers nu-si cedeaza pozitia in favoarea neurostiintei, nici nu foloseste categorii de dependenta pt a domoli perspectiva pacatoasa a pornografiei.

Pacatosii cauta in mod natural frunze de smochin pt a-si masca pacatul, iar nevoia biologica este citata adesea ca un mijloc de a  evita responsabilitatea morala. Struthers nu permite asta, iar perceptia sa asupra pornografiei are radacini atat biblice cat si teologice. El lasa responsabilitatea pacatului pornografiei la picioarele celor care in mod voit sunt consumatori de astfel de imagini. Isi cunoaste auditoriul – de fapt, amfiteatrele in care preda sunt pline de tineri studenti. Dependentul este responsabil pentru dependenta sa.

In acelasi timp, orice explicatie asupra modului amagitor in care pacatul actioneaza  ne este de ajutor, iar intelegerea modului in care actioneaza pornografia in mintea barbatului reprezinta o cunoastere influenta. Pornografia este un pacat care-L priveaza pe DUMNEZEU de Gloria Sa in ceea ce priveste darul sexului si sexualitatii pt om. Stim de mult ca pacatul inrobeste. Acum avem o alta dimensiune a felului in care acest pacat deturneaza luciditatea barbatului. Cunostinta este, asa cum se spune, putere.

Traducere: Ciprian Sturz

Cutremurul care va influenta pt totdeauna acest popor a aparut ca o deplasare a unei placi tectonice subterane la o adancime de sase mile sub pamant, de-a lungul unei  linii tectonice care ameninta cu necazuri de secole. Dar nimeni n-a prevestit un astfel de cutremur. Cutremurul de 7.0 grade a cazut  ca un cosmar, farimitand orasul Port-au-Prince, cu orasele intregi pravalindu-se, cu corpuri zburand prin aer si zdrobite apoi sub munti de daramaturi. Orfelinate, biserici, piete, case si cladiri guvernamentale s-au prabusit toate.  Guvernul realmente a incetat sa mai functioneze. Fara electricitate, mijloacele de comunicare au cazut si eforturile de salvare erau grav afectate. Cadavrele se inmultesc, sperantele se sting, iar ajutorul ajunge de multe ori prea tarziu pt multe victime.

Chiar daca ajutoarele  umanitare  au ajuns pe insula, numarul estimativ al mortilor urca spre 500.000. Asezate pe un teren muntos si cu o densitate mare de populatie, orasele intregi  situate de-a lungul liniei tectonice au fost distruse aproape in totalitate. Cea mai saraca natiune a emisferei vestice  a experimentat o catastrofa aproape apocaliptica.

E adevarat, e greu sa nu descrii cutremurul ca pe un dezastru de proportii biblice. Cu siguranta pare ca mania lui DUMNEZEU s-a revarsat peste aceasta natiune. Vine ca sa intregeasca aceasta imagine si faptul ca Haiti este bine cunoscut pentru istoria sincretismului lui religios – inlantuind elemente diverse ale unor credinte diferite, inclusiv ale practicilor oculte. Poporul este cunoscut pt practicile voodoo, magie neagra si vrajitorii, precum si o traditie catolica influentata masiv de ocultism.

Istoria Haitiului pare un catalog al dezastrelor politice, insirate unul dupa altul. Intr-una dintre relatarile reprezentative referitoare la lupta poporului pentru independenta de sub dominatia franceza se vorbeste despre un pact facut cu diavolul pt obtinerea eliberarii. Conform acestei relatari, haitienii considerau ca francezii sunt catolici si erau dornici sa se alature oricui s-ar opune francezilor. Astfel, unii ar putea folosi aceasta relatare traditionala/folclorica pt a explica toate cele care au marcat in chip tragic istoria haitienilor – inclusiv acest cutremur din 12.01.2010

Uraste DUMNEZEU Haitiul? Aceasta este concluzia multora care indica acest cutremur ca fiind semnul direct si vizibil al Judecatii lui DUMNEZEU.

DUMNEZEU judeca popoarele – pe toate – si DUMNEZEU va judeca natiunile. Judecata Sa este perfecta si Dreptatea Lui este fara greseala. EL domneste peste neamuri si Suveranitatea Sa este demonstrata de inaltarea si caderea natiunilor, a imperiilor si a oamenilor. Fiecare molecula de materie I se supune, iar cutremurele ne descopera puterea LUI – asa cum a facut-o si  zguduirea reliefului din Haiti in aceste zile.

Un crestin autentic nu poate accepta pretentia unora ca DUMNEZEU ar fi spectator la evenimentele mundane. Biblia pretinde cu claritate ca DUMNEZEU domneste peste intreaga creatie in orice vreme. Nu avem dreptul sa afirmam ca DUMNEZEU a fost surprins de cutremurul din Haiti, sau sa pretindem ca nu l-ar fi putut preveni.

Domnia lui DUMNEZEU asupra creatiei implica atat acte directe cat si indirecte, dar autoritatea Sa este constanta, neschimbata. Universul, chiar afectat de consecintele Caderii, inca demonstreaza caracterul lui DUMNEZEU in toate dimensiunile, fenomenele si partile lui. Cu toate acestea, nu avem nici un drept de a pretinde ca putem cunoaste motivul pt care un astfel de dezastru a afectat Haitiul in acest loc si in acest moment.

Aroganta presupunerilor umane este un pericol real si actual. Putem urmari efectele unui accident de masina provocat de un sofer beat, dar nu putem descoperi urmarile practicilor voodoo  catre un cutremur – cel putin nu atat de direct. Va judeca DUMNEZEU Haitiul pentru intunericul spiritual? Desigur. Dar este judecata lui DUMNEZEU ceva pe care sa sustinem ca o intelegem in acest mod – in aceste zile? Nu, nu ni s-a dat acest tip de intelegere. ISUS insusi i-a avertizat pe apostoli asupra acestui tip de presupuneri.

De ce n-a fost zguduita de un cutremur Germania nazista? De ce n-a invadat un tsunami campurile de lupta ale Cambogiei? De ce uraganul Katrina a distrus cu mult mai multe biserici evanghelice decat cazinouri? De ce atat de multi dictatori cruzi traiesc pana la adanci batraneti, iar multi misionari mor in floarea varstei?

Este Haiti urat de DUMNEZEU? DUMNEZEU uraste pacatul si va pedepsi atat indivizii pacatosi cat si natiunile pacatoase. Asta inseamna de fapt ca fiecare individ si fiecare popor va fi gasit vinovat cand va fi raportat la standardele pefectei Dreptati a lui DUMNEZEU. DUMNEZEU uraste pacatul, dara daca ar ura Haitiul in intregime, n-ar mai fi misionari acolo, n-ar mai sosi ajutoare umanitare, n-ar mai exista eforturi de salvare – n-ar mai fi speranta.

Cutremurul din Haiti, asemenea oricarui alt dezastru natural, ne reaminteste ca intreaga creatie geme sub greutatea pacatului si a Judecatii lui DUMNEZEU. Este un adevar valabil incepand de la fiecare celula a corpului nostru si pana la scoarta terestra din orice punct al Terrei. Intregul univers asteapta descoperirea Gloriei celei de-a doua veniri a DOMNULUI ISUS. Creatie tanjeste dupa nadejdea Noii Creatiuni.

Cu alte cuvinte, cutremurul ne reaminteste ca Evanghelia lui ISUS HRISTOS este singurul mesaj adevarat al sperantei. Crucea lui HRISTOS proclama ca ISUS iubeste Haitiul  — si natiunea haitiana este obiectivul iubirii Lui. HRISTOS doreste ca noi sa le aratam haitienilor Dragostea Lui si sa le propovaduim Evanghelia. In mijlocul acestei tragedii de nedescris, HRISTOS ne doreste grabiti in a-i ajuta pe suferinzii de-acolo,  zoriti in a le proclama haitienilor dragostea Lui, crucea Lui si ca mantuirea e numai in Numele Lui.

Intreaga tragedie din Haiti indica nevoia noastra de mantuire. Aceasta tragedia ar putea conduce spre un nou curent de  opozitie impotriva Evangheliei printre haitieni. Asta ar fi numai spre gloria lui DUMNEZEU. In acelasi timp, crestinii trebuie sa faca tot ce pot pt a alina suferintele, pt a lega ranile si pt a intari pe cei mahniti. Daca crestinii sunt chemati sa faca asta, cum mai putem sustine ca Haiti este urat de DUMNEZEU?

Daca aveti vreo indoiala asupra acestui lucru, luati Biblia si deschideti la Evanghelia lui Ioan 3:16 „Fiindca atat de mult a iubit DUMNEZEU lumea ca a dat pe singurul Sau Fiu pt ca oricine crede in EL sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica”. Acesta este mesajul lui DUMNEZEU pt Haiti.

Traducere: Ciprian Sturz