Pântece de închiriat? Newsweek dezbate problema mamelor surogat

Coperta revistei Newsweek va atrage cu siguranţă atenţia multora. În imaginea de pe copertă poate fi văzut abdomenul unei mame surogat împreună cu aceste cuvinte – „Pântece de închiriat:

Lumea complexă a mamelor surogat.” Revista oferă o perspectivă fără precedent asupra a ce reprezintă a fi mamă surogat din punct de vedere moral.

 

După cum explica Jon Meacham, editorul de la Newsweek în articolul introductiv, „Ideea surogatului nu este confortabilă pentru mulţi – cei conservatori o găsesc nenaturală, unii liberali spun că exploatează femeile – dar reportajul nostru a distrus foarte multe prejudecăţi populare.”

 

Reporterii Lorraine Ali şi Raina Kelley au ales să-şi bazeze cercetarea pe relatările unor mame surogat şi experienţele lor şi pe relatările celor caută aceste mame surogat.

 

Studiul expune faptul că surogatul nu este în întregime o descoperire nouă, citând surse istorice. Însă problema care reiese din articol este comerţul în creştere în domeniul mamelor surogat, o realitate pe care reporterii o recunosc este „un act al iubirii, dar şi o tranzacţie financiară.”

Valorile si adevarurile moralitatii nu sunt acelasi lucru

Nici o discutie cu privire la relele noastre nationale nu este completa fara o mentiune a “valorilor” din ce in ce mai alunecoase din arena publica. Intr-adevar, desi discutia cu privire la moralele absolute este portretizata ca depasita si simplista, dezbaterea cu privire la valorile nationale n-a fost niciodata mai aprinsa.

Căsătoria şi gloria lui Dumnezeu

„Dragii mei, ne-am adunat aici, în faţa lui Dumnezeu şi în faţa acestei adunări, pentru a uni acest bărbat şi această femeie în Sfânta Căsătorie; care este o stare de cinste, instituită de Dumnezeu în timpurile de neprihănire ale omului, semnificând unirea mistică dintre Cristos şi Biserica Lui pentru noi.”

 

Acest limbaj familiar din Cartea de Rugăciuni a Bisericii Anglicane, recitat de mii de ori în fiecare săptămână în diferite forme, prezintă o perspectivă asupra căsătoriei ca şi o instituţie profund creştină – chiar un portret necesar al iubirii care îi uneşte pe Cristos şi Biserica Lui. După cum căsătoria înseamnă această „unire mistică”, ea ne îndreaptă privirile spre o imagine care ne poartă dincolo de relaţia dintre un soţ şi o soţie.                                 

Oare majoritatea creştinilor au o înţelegere cât de vagă cu privire la acest lucru?

Masculinitate fara barbatie?

Nu e nevoie de o inteligenta sclipitoare ca să vedem că suntem într-o perioadă de largă confuzie cu privire la genuri. Cu foarte multe dezvoltări în timpurile noastre, limbajul nostru în dezvoltare tradează multe schimburi substanţiale în cultură.

 

 

În The Boston Globe (atenţie, articolul conţine un limbaj vulgar), Mark Peters argumenta că proliferarea termenului de „bărbat” indică această confuzie asupra bărbăţiei şi masculinităţii.

 

„Băieţi, este timpul pentru bărbatometru (manogram)? Ţi-ai făcut testul de barbatologie (manimony)?” întreabă el. Apoi îndreaptă atenţia asupra unui lucru mai profund:

Valea Vedeniilor

Desi nu are nimic de a face cu Mohler (aproape nimic, si lui ii plac Puritanii :)) - as vrea sa fac un scurt anunt.

Exista un nou “site” care traduce din engleza niste poezii Puritane clasice.  Poeziile sunt din superbul volum: The Valley of Vision.  Daca cititi engleza vi-l recomand.  Daca nu, urmariti acest website:

http://puritani.wordpress.com/

P.S. Corectari la traducere sunt binevenite.  Multumim lui Dan Buda pt aceste traduceri.

E un Puritan veritabil

Binecuvantari si bucurie,

Cristi

Este credinta in DUMNEZEU doar un fenomen natural?

Traducerea - C. S.

Tentativa de a explica fiecare dimensiune a universului in termeni pur naturali/firesti este unul dintre monumentalele proiecte ale lumii moderne. Daca existenta unui Creator supranatural este negata, atunci totul – chiar totul – trebuie sa fie explicat prin cauze pur naturale si materiale.

Explicarea unor aspecte ale experientei umane va ridica o dificila si deosebita provocare pt cei care imbratiseaza o perspectiva naturala, dar unii oameni de stiinta muncesc din greu pt a fi capabili sa preintampine provocarea.

Deja de cativa ani, Daniel Dennett de la Universitatea Tufts a tentat o explicare pur naturala a constiintei umane. Eforturi similare au fost consacrate descoperirii originii ipotetic naturale a sentimentului morale. Altii se trudesc acum sa propuna o abordare pur naturala a originii credintei lor in DUMNEZEU.

The Econimist (o publicatie londoneza) informeaza ca un grup de oameni de stiinta, inarmati cu un buget multi-milionar, conlucreaza intr-un proiect cunoscut ca „Explaining Religion/ Justificand religia”. Revista prezinta acest proiect ca fiind „cel mai important studiu stiintific al acestui subiect. Demarat in Septembrie anul trecut, se va derula pe durata a trei ani si implica cercetatori de la 14 universitati si o plaja larga de discipline de la psihologie la economie . Si este numai ultima expresie a tendintei crescande a stiintei de a-si baga nasul in treburile lui DUMNEZEU”.

Din reportajul din The Economist:

Experimentul pe care-l finanteaza este creeat sa investigheze mecanismele folosite pt reprezentarea unei divinitati omnisciente, daca (si cum) credinta intr-o asemenea „camera de control” ar putea fi valorificata de DUMNEZEU ca un succes reproductiv fata de-un avantaj individual darwinian, si daca religia sporeste reputatia unei persoane – de exemplu, au impresia oamenii ca cei care cred in DUMNEZEU sunt mai de incredere decat cei care nu cred? Cercetatorii vor cauta sa stabileasca daca religiile diferite cultiva niveluri diferite de co-operare, din ce motive si daca o astfel de co-operare atrage beneficii colective/comune, atat comunitatilor religioase cat si celor din afara lor.

E o agenda ambitioasa. Din fericire, alti cercetatori au fost deschizatori de drumuri. Patrick McNamara, de exemplu, este conducatorul Laboratorului Evolutinist de Neurocomportamente al Universitatii de Medicina din Boston. El se ocupa de oamenii care sufera de boala Parkinson. Aceasta maladie este cauzata de nivelul scazut de dopamina –o molecula mesager, in anumite parti ale creierului. Intr-un studiu preliminar, dr. McNamara a descoperit ca cei cu boala Parkinson au un nivel mai scazut de religiozitate decat indivizii sanatosi si diferenta pare a se corela si cu severitatea bolii. Din acest motiv el suspecteaza o legatura cu nivelulu dopaminic si conduce chiar acum un studiu care-i implica pe cei carora li se administreaza medicamente care cresc nivelul de dopamina si cei carora nu li se administreaza aceasta medicatie.

Deci cercetatorii vor folosi biochimia pentru a explica de ce cred oamenii in DUMNEZEU? Ei bine, intr-un anume sens este chiar necesar pt angajamentul intelectual al celor care cred ca totul trebuie sa aiba o explicatie naturala. In aceasta problema, cei care-si asuma naturalismul si materialismul nu mai au unde sa scotoceasca decat in creierul uman si in biochimia lui. Nu este credinta in DUMNEZEU nimic mai mult decat gene, substante chimice si neuroni? Nu este teologia realmente numai neurologie?

E mai mult in aceasta poveste, desigur. Reportajul din The Economist este plin de astfel de presupuneri stranii.

De exemplu:

Religia are mare nevoie de o explicatie biologica. E un fenomen ubicuitar (prezent peste tot – n.tr.) – unul demonstrabil a fi marker de specie al Homo Sapiens – dar unul enigmatic. Nu are acele beneficii vadite asemeni unui alt marker al umanitatii, limbajul. Cu toate acestea consuma o uriasa cantitate de resurse. In plus, spre deosebire de limbaj, este subiectul unor divergente violente. Stiinta a facut, totusi, un progres semnificativ in intelegerea biologiei limbajului, de la punctul de procesare in creier pana la modul exact in care-si comunica intelesul. Istoria, de asemenea, pune religia sub microscop.

Ce sa-ntelegem din acestea? The Economist pretinde ca credinta in DUMNEZEU „necesita o explicatie biologica”. Dovada acestei „necesitati” este ca religia, explica revista, „este un fenomen ubicuitar”, asemeni limbajului. Chiar deduce ca religia poate fi un „marker de specie” al Homo Sapiens. Dar, sugereaza mai apoi revista, limbajul are „beneficii vadite” care lipsesc religiei.

Pe de o parte, aceasta separare a limbajului de alte aspecte al culturii sfideaza ceea ce antropologii, cum ar fi Clifford Geertz, au presupus de decenii – ca societatile sunt adunate/grupate in jurul „sistemelor lingvistico-culturale”. Limbajul nu exista prin el insusi.

Pe de alta parte, The Economist sustine ca religia, „in contrast cu limbajul”, adesea conduce la violente . Limbajul nu conduce niciodata la violenta? Chiar asta vor sa spuna autorii acestui articol? Vorbiti cu separatistii basci sau vizitati Catalonia – sau chiar priviti mai aproape, in Quebec,

Apoi revista priveste spre cateva din provocarile pe care credinta in DUMNEZEU le ridica pentru cei care sustin o perspectiva evolutionista. In ceel din urma, daca credinta in DUMNEZEU a supravietuit procesului evolutiei, trebuie sa serveasca unor scopuri. Dupa cum concluzioneaza revista:

Biologii evolutionisti tind sa fie atei si cei mai multi ar fi surprinsi daca investigatiile stiintifice asupra religiei nu s-ar sfarsi cu ceva care sa le sustina punctul de vedere. Dar daca predilectia pentru comportamentul religios este chiar o trasatura a dezvoltarii / evolutiei, atunci ei se aseaza intr-o pozitie de dialog din care nu pot beneficia de ea, asa cum un sceptic nu are beneficii in urma efectului placebo al homeopatiei. Poate, totusi, DUMNEZEU este Cel care va rade la urma – fie ca EL chiar exista, fie ca nu.

Ei bine, a crede in DUMNEZEU reprezinta intradevar a crede in CEL care „va rade la urma” , intr-un fel de-a spune. Chiar unii dintre cei care au imbratisat perspectiva evolutionista trebuie sa admita ca, asa cum a facut David Sloan Wilson, „secularismul este biologic foarte prost adaptabil. Avem in cel mai bun caz doar doi copii. Oamenii religiosi sunt cei care nu fumeaza si nu beau, traiesc mai mult si sunt mai sanatosi.”

Considerati acest studiu ca beneficiind de atentia sporita a mass-mediei. „Explicand religia” este inca o dovada ca naturalismul nu se potriveste ca perspectiva globala. „Ordinea” naturala nu este explicabila prin ea insasi. Chiar credeti ca moralitatea este doar o problema ce tine de biochimia creierului? Daca e asa, de ce inchidem criminalii? Din fericire, cei mai multi oameni sunt suficienti de rationali sa realizeze ca o explicatie biochimica a moralitatii inseamna sfarsitul responsabilitatii personale. Vreti sa traiti intr-o astfel de lume?

Tentativa de a nascoci o explicatie complet naturala a credintei in DUMNEZEU este mai mult decat neverosimila. Dar, pentru cei care sustin evolutionismul natural, aceasta e un munte pe care trebuie sa-l escaladeze. Va fi fascinant de privit. Pastrati-va biochimia creierului in alerta.

ISPITITORUL DIN DORMITORULUI COPILULUI – TELEVIZORUL

 

Având motive bune şi evidente, americanii au depus multe eforturi şi au făcut cercetări multiple pentru a identifica şi înlătura tot ce putea contamina şi putea fi periculos în viaţa copiilor. Plumbul era odată un ingredient obişnuit în vopseaua pentru case, dar pericolul pe care-l reprezenta pentru copii a devenit cunoscut şi a fost pornită o cruciadă în toată ţara pentru înlăturarea plumbului din vopsea. 

În afară de plumbul din vopsea, cei implicaţi în această cruciadă au căutat orice toxină sau pericol care putea fi găsit în pijamale, mobilă şi jucării care se putea găsi în dormitorul copilului. Însă se pare  că mulţi au omis pericolul cel mai evident – prezenţa unui televizor în dormitorul unui copil. 

Ziarul The New York Times a publicat un raport foarte interesant despre acest subiect chiar săptămâna aceasta, susţinând că doar prezenţa unui televizor în dormitorul copilului este o ameninţare directă la sănătatea copilului. După cum demonstrează chiar articolul: 

Copiii care au un televizor în camerele lor au note mai mici la testele de la şcoală şi au mai mari şanse să întâmpine probleme cu somnul. Prezenţa unui televizor în dormitor este asociată în mare măsură cu problemele de greutate şi riscul mare de a fuma. 

Cifra copiilor care au un televizor în cameră este ameţitoare. În baza unui studiu, 70% din copiii din clasa a treia au un televizor în camera lor – vorbim de copii în vârstă de 8 ani. 

Ziarista Tara Parker-Pope scoate în evidenţă un lucru real, şi anume că unul din pericole este simplul fapt că, copiii şi adolescenţii vor petrece şi mai mult timp la televizor. După cum afirmă ea însăşi: 

După un studiu asupra a 80 de copii din Buffalo, între vârstele 4-7 ani, prezenţa unui televizor în dormitor a crescut rata timpului petrecut la televizor cu aproximativ 9 ore pe săptămână, la 30 de ore de la 21. Şi probabil, părinţii acelor copii au subestimat timpul real de vizionare al copilului lor. 

„Dacă este în dormitor, părinţii nici măcar nu ştiu ce vizionează copilul” afirma Leonard H. Epstein, profesor în medicină pediatrică, socială şi de prevenţie la Şcoala de medicină şi ştiinţă biomedicală de la Universitatea de Stat din New York din Buffalo. „Adeseori, părinţii care au un televizor în camera copiilor au televizor şi în camera lor.” 

Imaginaţi-vă o poză a familiei fericite – fiecare membru al familiei aşezat în camera lui sau a ei în faţa televizorului. Exact ce este nevoie. Părinţii care se uită prea mult la televizor dau un exemplu nepotrivit copiilor şi adolescenţilor lor. Apoi, pentru a face şi mai rău, unii oferă posibilitatea unei vizionări mai îndelungate punând un televizor în dormitorul copilului. 

Mai mult: 

Dar în anul 2002, ziarul „Pediatrics” a declarat că preşcolarii care aveau un televizor în camera lor aveau mai mari şanse să depăşească greutatea normală. În luna octombrie, ziarul „Obesity” a sugerat că riscul ar putea fi mai mare la băieţi. Într-un studiu realizat între adolescenţii francezi, băieţii cu televizor în dormitor prezentau şanse mai mari de risc decât ceilalţi de vârsta lor de a avea talia mai mare, grăsimea şi indexul mesei corporale mai ridicate. 

Studiul francez a demonstrat de asemenea, dar fără să ne surprindă, că băieţii şi fetele cu un televizor în dormitor petreceau mai puţin timp citind decât ceilalţi.

 Alte date sugerează că televizorul din dormitor afectează activitatea şcolară a copilului.  Într-un studiu din 2005 în cadrul Arhivelor de Medicină pediatrică şi a adolescenţilor, cercetătorii au urmărit obiceiurile privind televizorul, computerul şi jocurile video ale unui număr de aproximativ 400 de copii în şase şcoli din California de Nord timp de un an. Aproximativ 70% dintre copiii incluşi în studiu aveau televizorul lor în dormitor; aveau note semnificativ şi în mod constant mai scăzute la testele de la matematică, citire şi artele limbii. Elevii care au spus că aveau computere acasă aveau note mai mari. 

În analiza finală, studiul evidenţia că copiii de la gimnaziu care aveau televizor în camerele lor aveau şanse duble să devină fumători – chiar ţinând cont de celelalte variabile.  

În concluzie, Tara Parker-Pope afirma: „Astfel că în timp ce numeroşi părinţi încearcă să limiteze timpul petrecut la televizor sau tipul de emisiuni pe care le urmăresc copiii lor, acela poate fi mai puţin de jumătate din bătălie. Ce anume vizionează copiii la televizor este de asemenea important.” 

Televizorul, ca toate celelalte forme de mass-media, reprezintă un potenţial mare pentru bine, cât şi un potenţial mare pentru rău. Adăugaţi aici şi faptul că o mare parte a ce aduce televizorul este marcat mai mult de banalitate decât de orice altceva. Privirea omului este atrasă de imaginile acelea în mişcare şi de zgomotul televizorului, dar creierul nu este stimulat adecvat. Pentru părinţii creştini, o preocupare corectă trebuie să treacă dincolo de efectele mai generale ale televizorului ca şi mijloc de comunicare la conţinutul comunicării – mesajul şi mijlocul. Televizorul este un contaminator al sufletului, antrenând sufletele tinere să dorească bunurile de consum greşite, să preţuiască bunurile morale greşite, să râdă la lucrurile nepotrivite şi să rivalizeze cu celebrităţi imorale şi stupide. 

Acest subiect a fost discutat într-o predică grăitoare rostită de Cornelius Plantinga, preşedintele Seminarului Teologic Calvin, în anul 2006. Predicând din Apocalipsa 2:17, dr. Plantinga a reamintit bisericii sale că Cristos a promis creştinilor autentici din Pergam o „piatră albă” cu numele lor scris pe ea – un simbol al întoarcerii şi transformării lor în Cristos. 

De asemenea, a afirmat următoarele:

Cred că am pierdut teren în faţa culturii populare. Nu totul în cultura populară este rău. Bineînţeles că nu. De fapt, o parte este încântătoare. Dar conţine de asemenea şi un rău real şi problema este că mare parte din rău vizează copiii şi tinerii. Problema este că atunci când ai 10 ani nu poţi să vezi diferenţa între ce e bine şi ce e rău – în special dacă răul este făcut-prezentat foarte, foarte atrăgător. 

Ştiaţi că, chiar şi părinţii creştini conservatori cumpără televizoare pentru dormitoarele copiilor lor de 10 ani şi îi lasă să privească la televizor aproape tot ce vor? Ei cumpără televizor pentru copiii lor de clasa a cincea, îl conectează la cablu, le dau copiilor telecomanda şi îi lasă să închidă uşa. 

Iar acum, zi de zi, noapte de noapte, sufletul copiilor lor este în mâinile filistenilor. Domnul vrea să le dea copiilor noştri o piatră albă cu numele lor adevărat pe ea, însă copiii noştri află cine sunt de la oameni pentru care Domn este doar un alt cuvânt de patru litere. Orice glumă proastă despre Dumnezeu; orice sărbătoare a poftelor sau răzbunării; orice presupunere cinică cu privire la motivaţile oamenilor buni – toate astea sunt turnate în sufletele unuia de 10 ani ca şi cum părinţii lui i-ar fi pus o perfuzie oferită de un speculant. Cu cât mai rău, dacă părinţii achiziţionează pachetul de  canale ca şi HBO, unde comicii împroaşcă cu noroi. Mă refer la un comic care Îl batjocoreşte pe Isus Cristos pentru că El (Isus) n-a înţeles că compasiunea este pentru fraieri. Că El n-a înţeles că cei mai fraierii sunt crucificaţi tocmai pentru că aşa trebuie. Mă refer la un comic care ia microfonul şi începe să lovească în mod ritmic în pardoseala scenei, imitând loviturile de ciocan şi zâmbeşte apoi audienţei spunând „Vă sună cunoscut, Isus? Vă sună cunoscut?” 

Aceasta este o critică profetică şi cuvintele de încheiere ale dr. Plantinga merită o atenţie deosebită: „Sper că atât tu, cât şi eu vom înţelege într-una din zilele acestea că bătălia noastră nu se dă cu carnea şi cu sângele, ci cu puterile, cu autorităţile, cu stăpânitorii întunericului de astăzi. Biserica din Pergam era în pericol să cedeze şi noi suntem în aceeaşi situaţie. Uneori pare că Satan locuieşte şi el aici.” 

Da, şi se pare că uneori Ispititorul din dormitor este televizorul.

Era Post-Adevar, iarasi a dat lovitura

Problema adevarului dintotdeauna i-a urmarit pe acei autori cu povesti controversate – incluzandu-le atat pe cele fictive cat si pe cele non-fictive. Totusi, intamplarile non-fictive au fost intelese ca si ceva ce este adevarat sau o descriere a realitatii. Cel putin aceasta a fost intelegera pana in zilele noastre.

Acum, in timpul lui Stephen Colbert conceptul de “corectitudine” si ceea ce alti au numit o “era post-adevar,” granita dintre fictiune si non-fictiune devine tot mai neclara. Lucrul acesta este adevarat chiar si in cazul unor lucrari populare, bine cunoscute si cu mare influenta. Mai conteaza adevarul? Ne pasa daca fictiunea ne este prezentata ca si cum ar fi non-fictiune?

In 1992, Rigoberta Menchu autoarea din Guatemala a fost rasplatita cu Premiul Nobel pentru Pace. Premiul a fost inmanat pentru cartea dansei, Eu, Rigoberta Menchu (I, Rigoberta Menchu) , unde marturisea ca impreuna cu familia ei, au fost supusi unor persecutii oribile din partea guvernul tarii si a fortei aripei de dreapta din Guatemala. Desi parea a fi adevarat, cel putin in temenii generali, s-au ridicat multe intrebari daca a fost sau nu adevarata aceasta poveste.Nu este aceasta o problema?

In 1976 Asa Earl Carter a scos o alta carte destinata a fi best-seller. Scriind sub pseudonimul lui Forrest Carter, cartea aceasta a fost numita: Educatia micului copac (The Education of Little Tree). Cartea a fost prezentata ca o relatare a vietii unui baietel American. Mai tarziu sa dovedit ca povestea nu era autobiografica, ci o fictiune. Totusi, in mai multe contexte cartea era citata a fi relatarea unei intamplari reale.

Presedintele Ronald Reagan i-a cerut istoricului Edmund Morris sa scrie ceea ce multi considerau o biografie autorizata despre viata sa si conducerea sa presidentiala. Cititorii au fost socati cand a aparut cartea lui Morris, Dutch: O biografie a lui Ronald Reagan (A Memoir of Ronald Reagan). Cartea nu era o biografie traditionala. In schimb, Morris a pus laolalta atat materialele istorice cat si cele fictive pentru ca cititorul sa nu-si poata da seama despre cine este vorba. Dupa controversele aparute, editorul cartii a avut indrazneala de a spune ca metodologia lui Morris de fapt este o imbunatatire sau un pas inainte pentru forma biografica.

Cu doi ani in urma, James Frey a fost fortat sa recunoasca ca acea biografie, Un million de bucatele (A Million Little Pieces), nu a fost o relatare adevarata a luptei sale cu dependenta de droguri.

Apoi, chiar saptamana trecuta, librariile din intreaga lume au fost zguduite de stirea precum ca Misha: A Mémoire of the Holocaust Years scrisa de Misha Defonseca este un alt fals.

Descoperirea aceasta a fost stirea zilei din revista The New York Times  - ca lumea cartilor a fost socata de inca o marturisire literara.  Adevarul a fost inca odata victima.

Din aceasta intamplare:

In “Dragoste si Consecinte”(Love and Consequences) o biografie trambitata si publicata saptamana trecuta, Margaret B. Jones a scris despre viata ei ca fiind o fetita Americanca pe jumatate alba ce a crescut in partea Central-Sudica a Los Angelesului ca si copil adoptiv printre gangsteri vanzand droguri pentru Bloods [numele gangului].

Problema e ca nimic din ce spunea nu este adevarat.

Margaret B. Joneseste un pseudonim pentru Margaret Seltzer,care este alba si a crescut in San Fernando Valley din Los Angeles, impreuna cu parintii ei biologici. A graduat la Campbell Hall School, care este o scoala Episcopala privata din partea de Nord a Hollywood-ului. Niciodata nu a trait impreuna cu o familie adoptiva si nici nu a vandut droguri pentru membrii vreunui gang. Nici nu a graduat la Universitatea din Oregon, asa cum a spus. 

Riverhead Books, o divizie a lui Penguin Group USA care a publicat cartea “Dragoste si Consecinte” a retras toate copiile acestei carti si a anulat turneul de promovare a cartii doamnei Seltzer care trebuia sa inceapa luni in Eugene, Oregon – unde locuieste in prezent.

Aici avem cea mai interesanta sectiune din raport:

Domnisoara Seltzer relata: Eu nu spun ca am facut bine, nu am facut bine. Am crezut ca am oportunitatea sa-i fac pe oameni sa inteleaga conditiile in care traiesc unii si motivul pentru care oamenii fac unele alegeri pentru ca nu au incotro.” D-soara  McGrath [editor pentru Riverbend] spunea ca a avut multe conversatii cu Seltzer despre a fi sincera. “Pare a fi foarte, foarte naiva,” Spunea d-soara  McGrath. “Exista un mod onest in care ar fi putut scrie aceasta carte si ar fi putut  fi ceva fascinant.“

Acesta este cel mai trist aspect a intregii controverse. Aceasta declaratie aproape spune tot: “Puteam sa scriu aceasta carte in mod onest si sa fie captivant.”  As fi spus adevarul si astfel n-as mai fi fost pusa in dificultate si umilita.

S-ar putea sa traim asa cum spun unii intr-o “era post-adevar,” dar adevarul este ca ar trebui sa se faca o distinctie clara intre ceea ce este fictiune si ce nu este fictiune — dincolo de ceea ce este lumea literara. Intotdeauna adevarul conteaza si cei ce cred ca pot trai fara adevar se inseala. 

Cu toate aceste, inca mai exista speranta. Descoperirile acestea ne-au aratat ca chiar si astazi inca mai exista in noi acel instinct pentru necesitatea adevarului.

Caderea lui Spitzer si Presa

  

Caderea guvernatorului Spizter se desfasoara intocmai ca o tragedie a Greciei antice – insa mai lent.  Putini cred ca acest guvernator mai poate sa-si mai pastreze pozitia, chiar si pt cateva zile [n. tr.  Spitzer a demisionat din functie in ziua urmatoare].  In timp ce detalile complicitatii lui in legatura cu un bordel de clasa se definesc, consecintele legale si politice cresc.

Un aspect interesant al acestei tragedii este presa.  Conform presei, reporterii de la NY Times au fost pusi in alerta cu privire la aceasta intamplare vinerea trecuta si guvernatorul si-a informat/sfatuit cativa dintre subalterni cu privire la aceasta in timpul weekend-ului.  Prima bomba a presei cu privire la aceasta stire a cazut luni.  Presa stia ca aceasta stire era senzationala, si cu cat mai atent aceasta stire era analizata, cu atat mai senzationala aparea.

 Marti ziarele au adus primul val de relatari substantiale si acum Miercuri au adus primul val de comentarii editoriale.  

Editorialul ziarului Los Angeles Times nu cere demisia lui Spitzer, ci mai degraba cearta societatea pentru retinerile cu privire la sex.  Acesta este comentariul lor in “Spitzer and Sinning [Spitzer si Pacatul]”:

Niciodata prea tinara?

     Iata inca un semn al vremurilor. New York Times  expune ca fetele cele mai tinere chiar au devenit tinte pentru consumul de cosmetice si tratamente de infrumusetare. Setul de baza, elementar e prezentat in saloane moderne de manichiura si pedichiura. Dupa cum prezinta revista:  

In mod traditional, tinerele fete se jucau cu ….sau cu fondul Chanel?, in speranta de a prinde un aer sofisticat. In trecutul apropiat, tinerele fete au fost atrase in campaniile de frumusetare ale mamelor si surorilor lor.  

Dar astazi, companiile si comerciantii de produse cosmetice tintesc din ce in ce mai mult  grupul de varsta de 6-9 ani, cu produsele si pachetele de servicii sofisticate, grup care a fost transformat in consumatori avizati de frumusete chiar inainte de a absolvi scoala elementara. 

Imaginea tinerelor fete de „consumatoare avizate de frumusete”  este in mod firesc problematica. Dar vanzatorii se  raporteaza la fetele in varsta de 6-9 ani ca la o „piata de lansare”. Spectacole de televiziune, cum ar fi „Noul top model al Americii” a devenit o fascinatie si aspiratia multor tinere fete.  

Mai mult: