Skip to content

Pântece de închiriat? Newsweek dezbate problema mamelor surogat

Aprilie 25, 2008

Coperta revistei Newsweek va atrage cu siguranţă atenţia multora. În imaginea de pe copertă poate fi văzut abdomenul unei mame surogat împreună cu aceste cuvinte – „Pântece de închiriat:

Lumea complexă a mamelor surogat.” Revista oferă o perspectivă fără precedent asupra a ce reprezintă a fi mamă surogat din punct de vedere moral.

 

După cum explica Jon Meacham, editorul de la Newsweek în articolul introductiv, „Ideea surogatului nu este confortabilă pentru mulţi – cei conservatori o găsesc nenaturală, unii liberali spun că exploatează femeile – dar reportajul nostru a distrus foarte multe prejudecăţi populare.”

 

Reporterii Lorraine Ali şi Raina Kelley au ales să-şi bazeze cercetarea pe relatările unor mame surogat şi experienţele lor şi pe relatările celor caută aceste mame surogat.

 

Studiul expune faptul că surogatul nu este în întregime o descoperire nouă, citând surse istorice. Însă problema care reiese din articol este comerţul în creştere în domeniul mamelor surogat, o realitate pe care reporterii o recunosc este „un act al iubirii, dar şi o tranzacţie financiară.”

 

Într-adevăr, mamele surogat din prezent preferă să fie recunoscute ca şi „purtătoare de gestaţie” – un termen care evită cu atenţie cuvântul mult mai emoţional (şi natural), mamă. Plata obişnuită pentru o „purtătoare de gestaţie” în Statele Unite este de 20 000 – 25 000$. Mamele surogat poartă copii (cei mai mulţi nefiind copiii lor biologici) pentru cupluri căsătorite, cupluri necăsătorite, cupluri de homosexuali şi lesbiene şi adulţi singuri de orice profesie.

 

Aspectele morale sunt extrem de complexe. În primul rând, ideea unei mame surogat introduce o a treia parte ca şi agent în ecuaţia biologică – un context care pentru creştini este definit de cuplul căsătorit. Mama surogat implică de asemenea toate chestiunile legate de procesul de fertilizare in vitro.

 

Pe lângă aceste probleme foarte semnificative, creştinii pot fi interesaţi, de asemenea de redefinirea maternităţii, în special în experienţa mamei surogat, care poartă un copil „liber”. Aici coincid preocupările creştinilor şi ale stângii seculare. Feminiştii sunt preocupaţi de faptul că schimbările maternităţii şi gestaţiei este doar o altă formă de prostituţie. După cum comenta profesorul Margaret Little de la Universitatea din Georgetown, „Mamele surogat ridică întrebări importante … pentru că pui în vânzare modul în care îţi foloseşti corpul şi când aceasta s-a întâmplat, istoric vorbind, n-a fost prea bine pentru femei.”

 

Ali şi Kelley ating problema centrală a discuţiei:

 

Dar ce fel de femeie ar purta un copil în pântece până la termen, doar pentru a-l da la câteva momente de la naştere? Mamele surogat pun la îndoială convingerile noastre fundamentale despre maternitate şi pun la îndoială ceea ce am crezut dintotdeauna ca şi legătura imposibil a fi ruptă dintre o mamă şi copilul ei. Nu este de mirare că creştinii conservatori critică această practică pentru că se atinge de miracolul vieţii, în timp ce feminiştii de extremă dreapta le aseamănă pe purtătoarele de gestaţie cu prostituatele care se degradează prin închirierea corpului lor. Unii moralişti medicali descriu procesul de pregătire a surogatului ca şi „tranzacţie la bursă a unor copii”, în timp ce circulă zvonuri că newyorkeze superficiale şi obsedate de propria persoană au copii prin mame surogat ca să evite vergeturile. Cea mai mare parte a Europei respinge ideea acestei practici şi 12 state, inclusiv New York, New Jersey şi Michigan, refuză să recunoască contractele de surogat. Dar în ultimii cinci ani, patru state – Texas, Illinois, Utah şi Florida – au emis legi legalizând surogatul şi Minnesota se gândeşte să facă acelaşi lucru. Mai mult de 12 state, încluziv Pennsylvania, Massachusetts şi, mai ales, California, au legalizat şi reglementat această practică în mod specific.

Reporterii au dezvoltat aspectele morale implicate în problema surogatului doar în acel paragraf. Ar trebui specificat că Europa respinge legal această practică şi câteva state ale SUA refuzând să recunoască contractele ca şi acte legale. Nimeni nu ştie sigur câte naşteri surogat au loc anual, dar numărul depăşeşte 1 000 de cazuri.

 

Mai mult:

 

Numerele variază, pentru că cel puţin 15% din clinici – şi sunt zeci de-a lungul Statelor Unite – nu declară numărul real la SART. Înţelegerile private făcute în afara agenţiilor nu sunt contabilizate şi la numărul declarat nu sunt adăugate şi sarcinile în care unul dintre viitorii părinţi nu asigură oul – de exemplu, când copilul va creşte într-un cuplu de homosexuali. Deşi preţul pentru viitorii părinţi, taxele medicale şi legale inclusiv, ajunge de la 40 000$ până la 120 000$, cererea pentru mame surogat calificate este cu mult mai mare decât oferta.

Acestea sunt preţuri uimitoare, care indică dorinţa enormă de a avea un copil îi conduce pe cei ce au nevoie a acestei ecuaţii. Dar aspectele morale se adună, după cum explică şi Newsweek:

 

Orice itinerar comprehensiv al surogatului ar trebui să includă nu doar o eventuală anexă, ci o fişă care să atingă următorul aspect foarte dificil al acestui subiect: relaţia dintre surogat şi viitorul părinte. Intenţiile şi aşteptările ambelor părţi ar trebui să fie discutate dinainte printr-o serie de chestionare şi întâlniri ale agenţiei. Ce fel de relaţie urmăresc să aibă unii cu alţii – distantă, amicală, apropiată? Sunt de acord în privinţa unor chestiuni morale ca avortul, eliminarea selectivă? Şi ce cerinţe au viitorii părinţi pentru purtătoarele potenţiale? Părţile sunt selecţionate de agenţie, ca şi persoanele singure printr-un serviciu matrimonial. Iar viitorii părinţi – sau părinte—sunt la fel de diverşi ca şi mamele surogat: homosexuali, heterosexuali, singuri, căsătoriţi, tineri şi în vârstă. De cele mai multe ori rezultatele sunt bune, deşi adesea procesul se aseamănă cu un experiment de cercetare interculturală. „În ce lume aţi mai vedea o soţie conservatoare activă într-o relaţie foarte apropiată cu un cuplu de homosexuali din Paris?” spunea Hilary Hanafin, psiholog principal la cea mai veche agenţie din SUA, Centrul pentru părinţi surogat.

Chiar în timp ce Newsweek relata despre această problemă, The New York Times relata pe 10 Martie 2008 că femeile din India recurgeau la „outsourcing reproductivă” ca un mijloc de evadare din sărăcie. Ideea de „outsourcing reproductivă” ridică probleme morale urgente.

 

Nu statutul moral al copilului este în discuţie acum, ci doar statutul practicării surogatului. Newsweek ne ajută să dăm acest verdict fără nici o îndoială. Pântecele n-ar trebui să fie date spre închiriere.

Traducerea de C. M.

 

 

Anunțuri
No comments yet

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: